E demonstrat: Expunerea din copilărie la părul animalelor ELIMINĂ riscul de ALERGII la maturitate

Copiii care cresc cu animale de companie vor deveni nişte adulţi empatici, responsabili şi rezistenţi la boli / Foto: Pxhere
Copiii care cresc cu animale de companie vor deveni nişte adulţi empatici, responsabili şi rezistenţi la boli / Foto: Pxhere

Un studiu făcut pe aproape 600 de tineri a indicat faptul ca expunerea precoce la pisici şi câini îi împiedică pe cei mici să dezvolte alergii mai târziu în viaţă.

Primii ani din viaţa unui copil sunt, fără doar şi poate, cea mai importantă perioadă în construirea şi consolidarea rezistenţei şi a imunităţii, consideră autorii studiului publicat în Jurnalul de Alergii Clinice şi Experimentale, citat de cotidianul britanic The Telegraph. Experţii au studiat probe de sânge ale participanţilor la studiu ajunşi la vârsta majoratului, comparând nivelurile de anticorpi la alergenii proveniţi de la câini şi pisici, din sângele celor care au avut animale de companie în copilărie şi cei care nu au avut. Tinerii de sex masculin care au avut câini pe parcursul primului an de viaţă au prezentat un risc redus aproximativ la jumătate (48%) de a deveni sensibili la câini în comparaţie cu cei ale căror familii nu au avut un câine. Cercetătorii sugerează că fetele ar fi putut să nu dezvolte aceeaşi imunitate ca şi băieţii, deoarece ar fi putut interacţiona cu animalele într-un mod diferit, însă aceasta este doar o presupunere. Atât tinerii cât şi tinerele care au avut pisici în primul an de viaţă sunt, de asemenea, de două ori mai puţin susceptibili de a deveni mai târziu sensibili la animale, comparativ cu cei care nu au avut.

Se recomandă ca în fiecare casă să existe şi un animal de companie cu blană

Expunerea la animale oricând în timpul vieţii, după împlinirea vârstei de un an, nu mai afectează în niciun fel, nici pozitiv, nici negativ riscul de a dezvolta alergii la părul animalelor de companie. Acesta nu este primul studiu care aduce în atenţia părinţilor importanţa unui animal blănos în casă, însă este primul care urmăreşte copiii până la vârsta de 18 ani, explică Health.com. Ganesha Wegienka, cercetătoare în cadrul Departamentului de Ştiinte ale Sănătăţii Publice din cadrul Henry Ford Hospital, Detroit, care a condus cercetarea, a declarat: "Acest studiu oferă o dovadă în plus că experienţele din primul an de viaţă ale copiilor sunt asociate cu starea de sănătate ulterioară şi că expunerea timpurie la animalele de companie nu îi pune pe copii în pericolul de a fi sensibilizaţi la aceste animale mai târziu în viaţă".

Totuşi, atrage atenţia Health.com, este posibil ca autorii studiului să nu fi luat în considerare posibilitatea ca existenţa animalelor în casă în copilărie să fie un factor conex, nu unul decisiv. Mai exact, este probabil ca un copil care are o predispoziţie către acest gen de alergii să aibă în familia extinsă alte persoane alergice, ceea ce duce la şanse mai mari ca acel copil să crească într-o casă fără animale decât în cazul unui copil care nu are predispoziţie către alergii datorită unei familii lipsite de probleme de acest tip.

Avantaje în plan psihologic

Academia Americană de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului încurajează părinţii să-i crească pe cei mici alături de un animal de companie. Beneficiile de ordin psihologic sunt mai multe: un copil care învaţă să aibă grijă de animalul său, să-l trateze cu blândeşe şi răbdare, sunt şanse mari să înveţe să-şi trateze semenii în acelaşi fel. Părinţii sunt totuşi sfătuiţi să aleagă un companion potrivit. Un animal agresiv sau unul exotic, greu de întreţinut, ar putea transforma experienţa într-una deloc plăcută.

Studiile au demonstrat că acei copii care provin din familii deţinătoare de animale de companie au un grad ridicat de empatie şi aptitudini sociale superioare celor care nu au un animal în casă. În plus, o cercetare făcuta pe 600 de copii cu vârste între 3 şi 18 ani a arătat că există o legătură între creşterea alături de un animal şi un nivel crescut de încredere în propriile forţe şi o dezvoltare cognitivă mai intensă, conform EveryDayHealth.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel