Mirela Polifronie, meteorolog al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a vorbit despre recordurile meteorologice înregistrate în acest an în România și-n lume.
”Într-adevăr, în ultima vreme, ne confruntăm cu numeroase recorduri, atât din punct de vedere termic, cât și din punct de vedere al precipitațiilor, de asemenea, vorbim de o frecvență destul de ridicată, chiar și pe teritoriul României, a fenomenelor specifice instabilității atmosferice, așa cum am avut și-n această vară. Mă refer la grindină, vânt, în special vijelie, acele intensificări de scurtă durată ale vântului. Revenind la recorduri, fiecare lună aduce câte un record. Chiar și luna octombrie 2022 a adus numeroase recorduri, mai ales începutul lunii. Pe de-o parte China s-a confruntat cu cele mai ridicate temperaturi, undeva la 40 de grade, iar în Grecia au fost cele mai coborâte temperaturi, chiar sub zero grade” a spus meteorologul ANM, în interviul acordat DCNews.
”Și la noi în țară, am avut câteva recorduri, pe parcursul acestei luni. Am avut la Slatina 25 de grade Celsius, când, în mod normal, ar trebui să avem maxime până la 17 - 18 grade pentru sudul teritoriului” a continuat Mirela Polifronie, afirmând că și-n următoarele zile vom avea temperaturi mai ridicate.
De asemenea, meteorologul ANM a anunțat, pentru sfârșitul lunii octombrie, ”temperaturi mai ridicate, undeva la peste 9 - 10 grade față de ceea ce ar trebui să înregistrăm în mod normal”.
În același timp, minimele coboară, în fiecare dimineață, spre 4 - 6 grade Celsius, conform meteorologului. În București, la stația din Băneasa, a fost înregistrată inclusiv o temperatură negativă: - 1 grad, din câte a mai spus meteorologul. ”Avem zile cu temperaturi mai ridicate și nopți reci, dar și aceste nopți sunt apropiate de ceea ce ar trebui să avem în această perioadă” conform Mirelei Polifronie.
”Anul 2022, în special vara, s-a situat pe locul al treilea, în top, după 2012 și 2007. De asemenea, luna august 2022 a fost una dintre cele mai călduroase nu numai în România, cât și la nivel global” a mai spus meteorologul despre recordurile acestei veri.
Estimările (care nu sunt realizate de ANM) pentru iarna următoare, cu un grad de realizare de 70%, anunță că ”lunile de iarnă, din punct de vedere termic, vor fi caracterizate de temperaturi ceva mai ridicate față de normalul perioadei”. Meteorologul ANM a precizat că ”acest lucru nu înseamnă că nu vom avea zile în care temperaturile, atât cele minime, cât și cele maxime, vor coborî sub zero grade. La noi, în România, în decembrie, ianuarie, februarie, temperaturile maxime coboară sub zero grade pe parcursul zilei. Temperaturile medii, normale, pentru perioada de iarnă, sunt aproximativ cuprinse între - 3 și 4 grade”. Totuși, extremele nu pot fi cu totul eliminate din estimări. O iarnă obișnuită în România ar însemna aproximativ două viscole pe lună, conform acesteia.
Vezi mai mult în video:
Săptămâna 24.10.2022 – 31.10.2022
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Săptămâna 31.10.2022 – 07.11.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali, vestul Carpaților Meridionali, precum și în nordul Carpaților Orientali.
Săptămâna 07.11.2022 – 14.11.2022
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice.
Săptămâna 14.11.2022 – 21.11.2022
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale, cu o tendință ușor deficitară, local în regiunile extracarpatice
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu