Românii se luptă astăzi atât cu pandemia, cât și cu incompetența guvernamentală. Împrumuturile făcute de guvernul Orban au dus la creşterea alarmantă a datoriei publice la 430,8 miliarde lei la mijlocul anului 2020, respectiv o pondere de 40,2% din PIB, faţă de 35,2% la sfârşitul lui 2019.
În timpul guvernărilor PSD, ponderea datoriei în PIB a scăzut, de la 37,8% în 2015 la 34,7% în 2018, pentru a urca uşor în 2019, la 35,2%. Liberalii, ajutați și de criză, au reușit să depășească 40%, iar potrivit previziunilor Consiliului Fiscal, datoria va ajunge până la sfârşitul anului la incredibila sumă de 500 miliarde lei (46% din PIB).
Viitorul arată rău. Consiliul Fiscal atrage atenția în ultima opinie privind cea de-a doua rectificare că anul 2020 se va încheia cu o cădere economică masivă (minus 6%), un deficit bugetar de 9,4% din PIB și un necesar de finanțare de 13% din PIB pentru acest an. În 2021 urmează măsuri drastice de asuteritate, creșteri de taxe și impozite și, în mod clar, intervenția FMI.
Acesta este rezultatul împrumuturilor făcute pe bandă rulantă de guvernul PNL. Împrumuturi despre care nici azi nu știm unde merg sau ce s-a făcut cu acei bani. Ceea ce este evident însă este că banii împrumutați nu sunt folosiți pentru repornirea economiei, căci, în regiunea noastră, România are al doilea cel mai mic pachet de măsuri anticriză, aproximativ 4,8% din PIB.
Anul 2021 este destul clar din punct de vedere economic și totuși guvernul PNL ne vântură soluția magică: „vor veni bani europeni”. Dar, până în momentul de față, nu s-a aprobat nimic. Sunt simple propuneri la nivelul Comisiei Europene. Chiar și în cazul în care se va aproba alocarea de fonduri europene, durata până la care banii vor ajunge în economia românească va fi foarte mare. În cel mai fericit caz, jumătatea anului 2021.
Orban și PNL ne-au băgat în criză economică și ne-au amanetat viitorul, iar acum așteaptă liniștiți alegerile, în timp ce noi, restul, așteptăm criza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News