Economia Australiei crește din nou după ce pandemia de coronavirus a împins-o în prima recesiune din ultimele trei decenii.
Deși Australia începe să se redreseze, acum, țara trebuie să își mențină recuperarea precară pe drumul cel bun, în timp ce jonglează cu o relație tensionată cu China, cea mai mare piață de export a acesteia, scrie CNN.
Economia australiană a crescut cu 3,3% în cele trei luni încheiate în septembrie comparativ cu trimestrul anterior, a declarat miercuri Biroul australian de statistică. Redresarea a fost determinată în mare parte de îmbunătățirea cheltuielilor gospodăriilor, deoarece restricțiile Covid-19 au fost ridicate constant în majoritatea țării.
Un război comercial complet cu China ar fi devastator pentru Australia. A doua cea mai mare economie din lume este cel mai mare partener comercial al Australiei, comerțul dintre cele două fiind evaluat la 215 miliarde de dolari australieni (158 miliarde de dolari) în 2018, potrivit statisticilor oficiale. În cazul în care aproape toate schimburile comerciale dintre cele două state ar fi închise, acest lucru ar costa Australia aproximativ 6% din PIB, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Western Australia și Australian National University.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu