E oficial! "Pita de Pecica", pe lista produselor recunoscute și protejate la nivel european

captură video
captură video

Pita de Pecica a obţinut recunoaştere europeană.

Comisia Europeană a aprobat luni înscrierea produsului românesc „Pită de Pecica” în registrul Specialităţilor Tradiţionale Garantate (STG), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

În descrierea făcută de reprezentanții Comisiei Europene, „Pita de Pecica” apare ca „produs de brutărie coaptă la cuptor în regiunea Pecica din România”, care „îşi datorează renumele dovezilor istorice ale vechimii sale, transmise pe cale orală, strânse în reviste şi cărţi, pentru a fi conservate pentru generaţiile viitoare”. Tradiţia fabricării acestei pâini, prepararea aluatului, metoda de frământare şi modul de gătire sunt transmise din generaţie în generaţie.

Poduse emblematice pentru România

Înainte de a fi recunoscută și „Pita de Pecica”, România mai avea 11 produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care zece Indicaţii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salata cu icre de ştiucă de Tulcea, Salata tradiţională cu icre de crap şi Plăcintă dobrogeană, la care se alătură Telemeaua de Ibăneşti, înregistrată pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (DOP).

În continuare se fac demersuri pentru alte înregistrări la nivel european, printre care: Telemea de Vaideeni (judeţ Vâlcea), Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de ştiucă, Virşli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Şuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemţeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel