E posibil să treacă de la sine pandemia până în aprilie 2021? Gabriel Diaconu: Ziua Z-1, gânduri înaintea începerii campaniei de vaccinare (și în) România

Pandemie
Pandemie

„Următoarele 12 luni vor fi cu totul altfel, și cu mult mai grele decât au fost ultimele 12”, transmite Gabriel Diaconu. 

„Ziua Z-1, sau gânduri înaintea începerii campaniei de vaccinare (și în) România:

·  Pretutindeni, ca o campanie de imunizare să aibă succes, ai nevoie să stai cu rata săptămânală de imunizări înaintea ”curbei” de infectări. Spre exemplu, săptămâna aceasta, pe Glob, media zilnică a fost de 600 de mii de noi cazuri, și doar 500 de mii de noi imunizări. Fiecare săptămână care trece e o săptămână în plus care lasă loc de noi mutații – precum cea britanică – să-și facă loc la masa pandemiei.

·  Pentru România, asta înseamnă să imunizăm, săptămânal, undeva între 30 de mii și 50 de mii de persoane.

·  Dar vom avea la dispoziție doar – spun cifrele oficiale – undeva la 150 de mii de doze pe (erata: pe săptămâna). Deci suficient. 

·  Al doilea lucru important, spun ghidurile CDC, după lanțul rece și gestionarea logistică a distribuirii de vaccin, respectiv stocarea acestuia, este dispensarea corectă a lui, și maxima grijă să nu fie risipit. Pierderea de stoc, indiferent de cauză, pune în primejdie întreaga inițiativă.

·  Dacă reușim să imunizăm la o rată maximală de 150 de mii de oameni pe saptamană, asta înseamnă că până la Paște vom fi imunizat puțin peste 3 milioane de oameni (ideal).

·  La o astfel de cifră, vestea bună este, vom fi salvat – estimativ – 90.000 de vieți. Știu că nu e un argument decât pentru tehnicieni, dar vaccinul costă 20 de Euro. O zi de îngrijire în ATI poate costa și de 1000 de ori mai mult. Și tot banii noștri sunt.

·  Vestea mai puțin bună este că, până la momentul aprilie 2021, imunizarea NU va juca un rol protector al comunităților. Pentru că e nevoie de 5 ori mai mulți imunizați încât să vezi un efect veritabil în ce privește răspândirea patogenului în comunitate.

·  E posibil să treacă de la sine pandemia până atunci? Dacă astăzi putem ”ghici” o imunizare în populație la circa 20% - adică și cei identificați prin test și cei trecuți prin boală fără să fi fost luați în evidență – la o rată lunară de 70 – 100 de mii de infectări (din care doar o fracție raportate oficial), până în Aprilie 2021 această rată va crește cu încă 10 procente. Deci NU, pandemia nu va trece până în aprilie 2021...

·  Orice sero-prevalență sub 70% NU are efect ”de turmă” asupra celor vulnerabili. Pune la socoteală faptul că în 10 săptămâni, de acum înainte, vom mai înregistra în jur de 10.000 de decese și judecă apoi dacă 30% imunizare ”prin boală” merită să moară peste 25 de mii de oameni. Și apoi dublează cifrele cât să ajungi la pragul de sus, dincolo de care continuă să mai ia boala oameni și unii să moară, doar că mai încet. Mie, ca medic, îmi pare intolerabil. Mai ales că prin vaccin ai putea reduce mortalitatea prin Covid la 0 (zero)!

·  Unde mai pui că cele mai recente vești despre SARS-CoV-2 arată noi tulpini dezvoltate prin shift&drift antigenic, deci posibilitatea – ipotetică – a unor noi forme de manifestare în viitor. Dacă nu ne grăbim noi, evoluția totuși se grăbește.

·  Unde este, deci, speranța?
...

Și aici ajung la crucea gândurilor: în medicii de familie, și rollout-ul masiv începând din primăvară, cam cum se face și cu celelalte vaccinuri. Doar că la o scală nemaivăzută până acum.

Pentru că anual medicii de familie administrează în jur de 5 – 6 milioane de doze de vaccin. N-ar fi extraordinar să facă asta, acum, și cu vaccinul anti-COVID. Dar nu e ca și cum îi iei de la spa sau din vacanță. Sunt aceiași medici care trebuie să continue cu calendarul național de vaccinare al copiilor, și cu tratamentul specific și îngrijirea bolnavilor care vin între timp. 

Să le pui în cârcă 10 milioane de doze de administrat nu va fi deloc ușor.

Și cu siguranță administrarea produsului Pfizer-BioNTech nu e prietenoasă pentru un astfel de demers. Moderna e mai prietenos dar nici el foarte mult. Iar celelalte produse în dezvoltare nu arată aceeași rată de protecție pe cât era sperată la început (Sanofi, AstraZeneca, Johnson&Johnson etc.).

Următoarele 12 luni vor fi cu totul altfel, și cu mult mai grele decât au fost ultimele 12.

Drept urmare acestea sunt lucrurile la care va merita să vă uitați în săptămânile care vin, și elementele la care să vă gândiți, fiecare în parte:
·  Un focar oriunde e un focar pretutindeni. Cel mai recent exemplu e Marea Britanie. Până să apuce englezii să identifice problema erau deja cazuri cu tulpina B.1.1.1.7 în Europa. Lupta cu contenția? Pierdută. Ca și în Wuhan, se pare că și lumea liberă are o problemă cu transparența.
·  Asta implică și România, țară cu cea mai mare diaspora din Uniunea Europeană raportată la populația ei generală.
·  Drept urmare, imunizarea trebuie să ajungă un pas în fața ratei zilnice de infecții. Cu cât mai mare pasul, cu atât mai bine.
·  Rata de decese de Covid, la acest moment, e de 3%. Nu a murit NIMENI în urma vaccinării, după peste 3 milioane de doze administrate. Dar 3% din 3.000.000 înseamnă 90 de mii de oameni. E o aritmetică simplă.
·  Va muri cineva după administrarea unui vaccin contra infecției cu noul Coronavirus? Da. Este un eveniment statistic probabil, având în vedere că – pentru oprirea pandemiei – e nevoie de sute de milioane de doze de administrat. Dar va fi un caz, raportat la milioane de vieți salvate.
·  Evident că tu ai să-ți spui că ”și o viață contează”. Normal că și o viață contează! Și normal că asta ai să spui. După care eu am să-ți aduc aminte că dacă tu chiar credeai asta ar fi trebuit deja să te porți cumsecade, ceea ce probabil n-ai făcut. Că de-aia suntem aici. Astfel că cel mai probabil ești ipocrit să afirmi asta. 

Eu am conștiința clară și curată când spun că ”fiecare viață contează”.

·  Fiecare viață salvată prin vaccin. Fiecare viață salvată prin tratament medical. Fiecare viață salvată prin bună educație sanitară. Și fiecare viață salvată prin măsuri de sănătate publică eficiente”, a transmis Gabriel Diaconu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel