EXCLUSIV "E timpul să renunţăm la tactica ciupelii şi să jucăm fotbal". Dar cu cine?
Emil Grădinescu, comentatorul partidei România - Israel de pe Prima TV este autorul acestei ziceri. A spus-o la scurt timp după ce România a fost egalată de israelieni. Asta după o perioadă clară de dominare a oaspeţilor.
Şi nu am putut să nu mă gândesc... cu cine? Cu un stadion plin, peste 50.000 de oameni care sprijină naţionala, tricolorii nu par să reuşească decât degajări (pentru că e impropriu să le numim pase lungi), preluări din prea multe atingeri şi cel mult pase înapoi. Asta în rarele momente când tricolorii au mingea. Dacă apare câte un fotbalist care gândeşte vreo fază, totul se termină în momentul pasei. Pentru că fie nu are cui să o dea, fie cel căruia o dă o strică. Iar lucruri elementare de genul preluare, demarcare, pasă, se învaţă la copii şi juniori, nu la echipa naţională.
Realitatea este că România are o echipă plină de staruri în Superligă, de jucători despre care se aude că sunt doriţi la formaţii de renume după două-trei meciuri bune, dar al căror singur scop este să ajungă de la echipele din provincie la cele din Capitală, unde să încaseze salarii cu cinci cifre, în euro, şi să se plafoneze. Sau, ca să nu fim atât de duri, să stagneze. Nu avem fotbalişti interesaţi neapărat să progreseze. Poate de asta cele mai răsunătoare transferuri ale fotbaliştilor români sunt spre Arabia Saudită, Qatar, şi cel mult Turcia. Singurii fotbalişti ai naţionalei care joacă într-un campionat puternic sunt Răzvan Marin şi Radu Drăguşin, dar primul joacă la Empoli, o echipă de jumătatea a doua a clasamentului italian, iar ultimul joacă la Genoa, o nou promovată. A învăţat el fotbal la Juventus, dar în afară de nişte oferte anunţate de impresarul său... nu am văzut nimic încă. E tânăr, totuşi, are timp. Sperăm...
Sigur, tânără speranţă pentru noi înseamnă şi 24 de ani. Pentru Spania, Lamine Yamal a marcat la debut, la 16 ani. El deja e certitudine...
Aşadar, să renunţăm la mica ciupeală şi să jucăm fotbal. Ce e fotbalul? E ce joacă FCSB? E ce joacă Rapid Bucureşti? E ce joacă CFR Cluj? Sau e, mai degrabă, ce joacă Manchester City, Real Madrid, Bayern Munchen, Inter Milano? Deşi, în ultima vreme fotbal pare a fi şi ce joacă Luxemburg. Apropo, ştiaţi că Luxemburg are 10 puncte în grupa de calificare la Euro 2023, din care mai fac parte Portugalia, Islanda, Slovacia şi Bosnia&Herţegovina? Am încercat să mă gândesc câte puncte am fi putut scoate noi dintr-o asemenea grupă după primele cinci meciuri, dar tare mi-e că rezultatul ar fi dezamăgitor.
Are Luxemburg o cultură a fotbalului mai bună decât România? Nu aş mai fi tentat să spun că nu. Acum vreo 20-25 de ani, Luxemburg era în categoria naţionalelor cu care ai noştri se gândeau doar câte goluri marchează, ca să îi ajute la golaveraj. Astăzi, probabil că ei s-ar gândi la o victorie contra României, nu doar la un egal. Mâine poimâine vine şi San Marino sau, de ce nu, Gibraltar cu asemenea pretenţii.
Şi asta pentru că nu vrem să recunoaştem că rămânem în urmă. La toate capitolele. Ne minţim anual că avem fotbalişti tineri de perspectivă, că avem echipe solide. Şi an de an părăsim competiţiile europene, fie ele şi cele de rangul III (n.r. Conference League) încă din tururile preliminare, fără să înfruntăm adversari cu nume. An de an, fotbaliştii noştri evoluează de la statutul de talent la cel de speranţă, apoi la cel de veteran... toate astea fără performanţe. Şi an de an încercăm să câştigăm meciuri cu echipa naţională, fără să tragă nimeni un semnal de alarmă. Anume că mergem mereu cu aceiaşi jucători. Cum să trecem de la ciupeală la fotbal, cu aceleaşi nume dintotdeauna? Avem atacanţi la echipa naţională care nu reuşesc să marcheze mai mult de 10 goluri pe an. Avem mijlocaşi care nu adună 10 pase de gol într-un an. Şi avem fundaşi care se remarcă, mai degrabă, prin gafe, decât prin meciuri reuşite.
Poate ne vom califica la Euro 2024. Sau poate vom rata calificarea. Oricum nu contează. Dacă vom rata, o vom lua de la capăt, probabil cu alt selecţioner şi cu aceiaşi jucători, că alţii se pare că nu avem. Dacă vom ajunge acolo, e şi mai rău. Pentru că vom primi validarea că ce facem merge. Că stilul ăsta, de a păcăli fotbalul, dă roade. Şi asta e cu adevărat moartea fotbalului în România...
P.S: Am mai sesizat o remarcă a aceluiaşi Emil Grădinescu. "Puşcaş lasă mingea şi se duce unde îi este locul. Unii ar zice pe banca de rezerve". Vorbim de un atacant care nu a jucat niciun minut în acest sezon, la Genoa. De asta nici nu l-am inclus mai devreme...
*acest articol reprezintă o opinie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
