E un lucru foarte bun că România face parte din țările care dețin avione F-16. Anunțul lui Geoană

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a vorbit, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, despre antrenamentul piloților ucraineni în România. 

Secretarul General Adjunct al NATO susține că este un lucru bun faptul că România face parte din țările care dețin F-16, iar condițiile în care se vor antrena piloții români, vor fi mult mai bune.

"Salut decizia autorităţilor de la Bucureşti cu privire la oferirea şi găzduirea antrenamentului piloţilor ucraineni de F-16. Este vorba despre o coaliţie multinaţională condusă de Olanda şi Danemarca, care au luat această iniţiativă şi cred că este un lucru foarte bun că România face parte din acest conglomerat de ţări care sunt deţinătoare de F-16 şi care, evident, au expertiză şi piloţi cu multă experienţă.

Pe lângă faptul că vom antrena piloţi ucraineni, piloţii români se vor antrena în condiţii mult mai bune. Vom avea piloţi şi din alte ţări decât cele care sunt prezente astăzi în România, în diverse formate NATO sau formate bilaterale. Vor veni şi alte naţiuni, eventual şi cu avioane suplimentare, care se vor antrena cot la cot cu ai noştri. Este o decizie pe care noi o salutăm şi face parte din acest profil al României, de ţară-influenţă, de ţară care contribuie la securitatea noastră colectivă şi care, de ce nu, să profite şi de locaţia sa geografică excepţional de importantă pentru noi şi proximitatea cu Ucraina.

Alţi aliaţi fac alte lucruri. Sunt multe ţări din NATO care antrenează piloţi, militari, diverse structuri de forţă ucraineni şi cred că este firesc ca România, o ţară atât de importantă pe flancul estic şi în zona Mării Negre, să facă parte din acest conglomerat.

Mai sunt câteva proceduri, formalităţi, în plan bilateral, câteva elemente de tehnicalitate şi legalitate care sunt pe cale să fie rezolvate. Credem că aceste antrenamente pot să înceapă cât mai curând cu putinţă. Ele sunt coordonate inclusiv cu aliatul american şi fac parte dintr-o logică de a continua să sprijinim Ucraina într-un moment foarte important al contraofensivei şi este clar că Ucraina are nevoie de sprijinul nostru", a transmis Mircea Geoană la Antena 3 CNN. 

VEZI ȘI: România va antrena piloți ucraineni pe aeronave F-16. Chirieac: De ce este un câștig mare pentru România https://www.dcnews.ro/romania-va-antrena-piloti-ucraineni-pe-aeronave-f-16-chirieac-de-ce-este-un-castig-mare-pentru-romania_921995.html 

VEZI ȘI: Decizii CSAT. România va antrena piloți ucraineni pe aeronave F-16 https://www.dcnews.ro/decizii-csat-anuntul-lui-iohannis-romania-va-deveni-astfel-cel-mai-mare-contribuitor-cu-trupe-in-cadrul-operatiei_921988.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel