Noua purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump a făcut o promisiune presei. Ea va ieși în fiecare vineri, la aceeași oră, după ce s-a luat decizia că ieșirile zilnice ale președintelui SUA ar fi dăunătoare.
În prima conferinţă de presă în calitate de purtătoare de cuvânt a preşedintelui Donald Trump, Kayleigh McEnany a promis vineri reporterilor: "Nu o să vă mint niciodată. Aveţi cuvântul meu pentru asta", conform Agerpres.
Kayleigh McEnany, în vârstă de 31 de ani, care ocupă postul de secretar de presă de la mijlocul lunii aprilie, pare hotărâtă să îşi impună stilul. Ea anunţat că întâlnirile oficiale cu presa vor face parte în mod regulat din programului său şi va ieşi în faţa reporterilor vineri, la ora locală 14:00 (18:00 GMT).
Absolventă a prestigioaselor universităţi Georgetown şi Harvard, Kayleigh McEnany a fost comentatoare pentru canalele de televiziune Fox şi CNN şi, mai recent, purtătoare de cuvânt a campaniei lui Donald Trump, pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Acesta a fost primul briefing al secretarului de presă de la Casa Albă, după o întrerupere de mai bine de un an. Predecesoarea sa, Stephanie Grisham, nu a ţinut niciun briefing de presă.
Reluarea briefingurilor intervine pe fondul anunţului preşedintelui Trump referitor la întreruperea apariţiilor sale zilnice în faţa reporterilor pentru informările despre gestionarea epidemiei noului coronavirus şi după ce aceste intervenţii, care deseori durau aproape două ore şi se îndepărtau de la subiect, au fost apreciate la nivelul intern al administraţiei ca dăunând imaginii preşedintelui.
Actuala administraţie americană are o relaţie tensionată cu mass-media. Washington Post a calculat că preşedintele Donald Trump a făcut 18.000 de afirmaţii false sau care induc în eroare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News