EBA, membra PDL din Comisia de Petiții a Parlamentului European, a provocat un adevărat scandal între popularii și social-democrații europeni, pe tema închiderii printr-un vot fraudulos a petiției jurnaliștilor români împotriva includerii presei în Stategia Națională de Apărare ca o vulnerabilitate a statului român.
„Fata președintelui român este printre membrii de dreapta din Parlamentul European care sunt acuzați că au blocat dezbaterea în cadrul PE a petiției legate de libertatea presei din țara ei”, menționează un comunicat de presă al Alianței Social-Democrate din PE (Group of the Progressive Alliance of Socialists & Democrats in the European Parliament). „Elena Băsescu, membră a grupului popularilor europeni, și alți membri ai acestui grup au pus la cale o ședință comună a tuturor partidelor membre în Comisia de Petiții, dar au votat pentru închiderea petiției cu pricina, în ciuda protestelor din partea celorlalte grupuri politice. Ca umare a acestei încălcări a regulamentului PE, social-democratul Victor Boștinaru a întocmit un protest scris către președinta Comisiei, Erminia Mazzoni, cerându-i să redeschidă petiția. Domnul Boștinaru a menționat că manevrele celor de dreapta pentru a bloca dezbaterea petiției sunt fără precedent”, mai spun social-democrații europeni. „Îmi este rușine de ceea ce s-a întâmplat astăzi. Parlamentarii de dreapta au decimat credibilitatea Comisiei și poziția noastră față de toți cetățenii pe care ar trebui să-i protejăm”, a declarat Victor Boștinaru în cadrul PE.
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News