Rezultatele exit-poll-urilor de la ora 21,00 sunt aşteptate de liderii social-democraţi în sediul PSD de la Băneasa, o premieră pentru acest partid. Până în jurul orei 19,30, în acest sediu au fost prezenţi doar jurnalişti, primii lideri care au venit fiind preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, şi vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu - cap de listă la Senat.
"Întâi aş vrea să se închidă votul şi după aceea să comentăm. Şi ceea ce îmi doresc eu cel mai mult acum este să nu înşelăm pe cei care au votat. Foarte important lucrul acesta", a declarat Ecaterina Andronescu, citează Agerpres.
Întrebată dacă există deja o bucurie în rândurile social-democraţilor, ea a spus că votul trebuie respectat. "Eu cred că trebuie respectat votul. Votul este sfânt şi votul trebuie respectat, pentru că el este cel care îi legitimează pe cei care se angajează să guverneze această ţară", a afirmat Ecaterina Andronescu.
Sediul social-democraţilor din str. Ion Ionescu de la Brad a fost achiziţionat de fostul premier Adrian Năstase, înainte de anul 2004, când era şi preşedinte al PSD, şi a fost folosit pentru activitatea departamentelor Partidului Social Democrat, constituite pe modelul unui guvern din umbră, precum şi pentru conferinţele de presă.
Sediul central al PSD din bd. Kiseleff a găzduit până în prezent toate tipurile de alegeri, de regulă fiind amplasată în curte o scenă şi un ecran pe care se puteau urmări rezultatele exit-poll-urilor de la ora 21,00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu