Echinocţiu toamnă. Ce se întâmplă până pe 22 decembrie. Excepții

 Horoscop
Horoscop

Luni, 23 septembrie, are loc echinocţiul de toamnă, debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă.

Echinocţiul de toamnă, 23 septembrie 2019. În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".  

Echinocţiul de toamnă, 23 septembrie 2019. Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi "punct autumnal", se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.

Echinocţiul de toamnă, 23 septembrie 2019. Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare: în zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud Soarele se ivește de deasupra orizontului, timp de şase luni, până la momentul echinocţiului de primăvară.

Echinocţiul de toamnă, 23 septembrie 2019. Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 22 decembrie, când va fi momentul solstițiului de iarnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel