Echipă de fotbal suspectată că a încercat să-şi otrăvească adversarii

Sticle cu otrava
Sticle cu otrava

O echipă de fotbal este suspectată că ar fi încercat să-şi otrăvească adversarii. 

Echipa de fotbal Simba SC, din Tanzania, este suspectată că a încercat să-i otrăvească pe jucătorii formaţiei AS Vita Club, din RD Congo, a declarat pentru RFI antrenorul acestei din urmă grupări, Florent Ibenge. AS Vita Club nu a reuşit să treacă peste eliminarea sa din Liga Campionilor Africii, după înfrângerea sa la Dar Es Salaam (1-2), cu un gol primit în ultimul minut. 

Florent Ibenge a povestit la microfonul RFI că echipa sa a avut parte de o primire de coşmar în Tanzania. "A trebuit să ne batem ca să ne antrenăm în ajunul meciului. N-au vrut să intrăm pe stadion, ne-au lăsat autocarul afară nu ştiu cât timp. Aşa că au fost nişte ciocniri. În ziua meciului, noi n-am putut ajunge în vestiarul nostru fiindcă era stropit cu nu ştiu ce substanţă. De altfel, delegatul CAF (Confederaţia africană de fotbal - n. r.) pentru acest meci a venit să ne spună să nu intrăm în vestiar. El însuşi a deschis vestiarul şi a constatat că nu puteai să rămâi acolo. Ne-am echipat pe jos, pe culoar, şi din vestiar continuau să iasă emanaţii. A trebuit să ne punem măşti!", a spus antrenorul "delfinilor negri". 


Ce a fost mai rău a venit după aceea



"Sâmbătă s-a întâmplat ceva ce n-am mai văzut până acum. În timpul meciului, noi am avut apă 'otrăvită'. Câteva sticle miroseau puternic, dar nimeni nu spune că toate cele avute de noi conţineau o mică doză, din cauza căreia am putut fi obosiţi. I-am sesizat pe oficialii CAF în momentul când era flagrant. La o fază fixă au venit să-mi ceară apă doi jucători, unul al meu şi unul de la Simba. I-am dat fiecăruia o sticlă. Amândouă erau otrăvite. Jucătorul meu a scuipat imediat. Celălalt, care voia să se răcorească, s-a stropit şi a avut probleme la nivelul ochilor. I-am dat sticlele delegatului (...) E o tentativă de otrăvire. Dacă bei apa asta, poţi să ajungi la spital", a adăugat el. 

CAF a deschis o anchetă, ale cărei rezultate vor fi cunoscute înaintea meciului din turul sferturilor de finală ale competiţiei, pe care Simba îl va juca pe 5 sau 6 aprilie, pe acelaşi stadion, împotriva altei echipe din RD Congo, TP Mazembe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel