Echipa de orientare a Chinei a fost descalificată de la ediţia din acest an a Jocurilor Mondiale Militare, pe care o găzduieşte, la Wuhan, în urma acuzaţiilor că ar fi trişat la una dintre probe, potrivit unui comunicat al asociaţiei sportive internaţionale de resort, transmite Reuters.
Federaţia Internaţionale de orientare (IOF) a precizat că proba de orientare pe distanţă medie din cadrul Jocurilor a fost umbrită de trişarea echipei chineze. Competitorilor de la orientare, o cursă de cros, le sunt testate abilităţile de a completa un parcurs folosind o hartă şi un compas. Dar IOF a afirmat că echipa Chinei a fost ajutată de spectatorii locali şi a folosit şi marcaje ilegale şi scurtături pe care doar membrii echipei le ştiau.
Juriul a decis să descalifice toţi componenţii echipei Chinei, a subliniat IOF, adăugând că delegaţia Chinei a făcut apel la decizie, dar acesta a fost respins. Alergătorii chinezi au ocupat, iniţial, primul, al doilea şi al patrulea loc la feminin şi al doilea la masculin. Cel mai bun timp este deţinut acum de elveţianul Matthias Kyburz, dar nu au fost acordate încă medaliile, a menţionat IOF.
Românul Ionuţ Zincă s-a clasat pe locul 28, Paul Marius Brabiescu Călinescu pe 77, Felician Bele pe 94, Ovidiu Mugurel Muţiu pe 97, Paul Constantin Pricop pe 98, Istvan Ferenc Sebestyen 108, Alexandru Cătălin Fozokos pe 133. La feminin, Marinela Elan Piringiu s-a clasat pe 34, Roxana Flavia Maria Culcean pe 56, iar Alina Georgiana Anghel pe 58.
Site-ul oficial al competiţiei (http://wuhan2019mwg.cn) nu a menţionat direct descalificarea sportivilor chinezi, deşi numele lor au fost scoase din clasamente. România are până în prezent şapte medalii, una de aur, patru de argint şi două de bronz. Armata României participă, în perioada 16-29 octombrie, la Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan, cu un lot format din 80 de sportivi şi 28 de antrenori, personal medical şi staff tehnic, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News