Echipajul feminin 8+1 a terminat pe locul 4 după echipajele SUA, Canadei şi Olandei. Este prima oară în ultimii 32 de ani când România ratează podiumul.
În cursa de joi, barca a plecat de pe culoarul 5. Tricolorele au fost multă vreme pe locul 5, în urma Australiei, pe care a depăşit-o în a doua parte a cursei. În final nu au mai avut însă putere să se bată pentru bronz, la patru secunde şi jumătate de podium.
Componenţa echipajul României este următoarea: Cristina Grigoraş, Nicoleta Albu, Eniko Mironcic, Camelia Lupaşcu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Irina Dorneanu şi Talida Gidoiu.
Echipajul feminin de 8+1 rame al României a adus ţării noastre medalii la fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice, după Moscova 1980.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News