AC Milan a reușsit să obțină o victorie după șapte etape în Serie A.
Publicitate
AC Milan, campioana en titre a Italiei, a pus capăt unei serii de şapte meciuri fără victorie în toate competiţiile, impunându-se la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Torino FC, vineri seară, în prologul etapei a 22-a din Serie A, conform Agerpres.
Cu portarul român Ciprian Tătăruşanu între buturi, milanezii au marcat unicul gol al întâlnirii de pe San Siro în repriza secundă, prin francezul Olivier Giroud (62).
Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic s-a aflat pe banca de rezerve a lui AC Milan pentru prima oară în acest sezon, la opt luni de la intevenţia chirurgicală la genunchi. Ibrahimovic (41 ani) nu a fost introdus în joc, dar şi-a confirmat rolul de purtător de noroc pe care îl are de la revenirea sa la gruparea "rossonera", în ianuarie 2020.
Graţie acestui succes, AC Milan a urcat provizoriu pe locul al treilea al clasamentului, la 15 puncte de liderul SSC Napoli, care va juca duminică împotriva "lanternei roşii" Cremonese, şi la 2 puncte de Inter Milano, ocupanta locului secund, care se va deplasa luni la Genova pentru partida cu Sampdoria.
Etapa continuă sâmbătă cu meciurile Empoli - Spezia, Lecce - AS Roma şi Lazio Roma - Atalanta Bergamo, în timp ce duminică urmează să se dispute întâlnirile Udinese - Sassuolo, Bologna - Monza, Juventus Torino - Fiorentina şi SSC Napoli - Cremonese. Ultimele două partide ale etapei, Hellas Verona - Salernitana şi Sampdoria - Inter Milano, sunt programate luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News