Selecţionata Statelor Unite, după ce a fost aproape de un eşec umilitor în faţa Turciei, a surclasat Japonia cu scorul de 98-45, joi, în ultimul său meci din prima fază a grupelor, la Cupa Mondială de baschet masculin din China.
Americanii, fără o pleiadă de vedete, au ridicat piciorul de pe acceleraţie după trei sferturi, când avansul pe tabelă era deja de 53 de puncte. Jaylen Brown (Boston Celtics) a fost cel mai bun marcator al americanilor, cu 20 de puncte, în timp ce Kemba Walker a înscris 15 puncte.
În faza a doua a grupelor, echipa antrenată de Gregg Popovich va debuta contra Greciei, echipă condusă de MVP-ul ultimului sezon de NBA, Giannis Antetokounmpo.
Grecia a parafat calificarea în această fază după 103-97 cu Noua Zeelandă, meci în care Giannis Antetokounmpo a reuşit 24 de puncte, 10 recuperări şi 6 pase decisive. De la Tall Blacks s-a remarcat Corey Webster, cu 31 puncte.
Rezultatele de joi:
Grupa E
SUA - JaponIA 98-45
Turcia - Cehia 76-91
Clasament final: 1. SUA 6 puncte, 2. Cehia 5 puncte, 3. Turcia 4 puncte, 4. Japonia 3 puncte.
Grupa F
Grecia - Noua Zeelandă 103-97
Brazilia - Muntenegru 84-73
Clasament final: 1. Brazilia 6 puncte, 2. Grecia 5 puncte, 3. Noua Zeelandă 4 puncte, 4. Muntenegru 3 puncte.
Grupa G
Republica Dominicană - Franţa 56-90
Germania - Iordania 96-62
Clasament final: 1. Franţa 6 puncte, 2. Republica Dominicană 5 puncte, 3. Germania 4 puncte, 4. Iordania 3 puncte.
Grupa H
Lituania - Australia 82-87
Canada - Senegal 82-60
Clasament final: 1. Australia 6 puncte, 2. Lituania 5 puncte, 3. Canada 4 puncte, 4. Senegal 3 puncte.
Componenţa grupelor din turul al doilea:
Grupa I:
Clasament: 1. Argentina 6 puncte, 2. Polonia 6 puncte, 3. Venezuela 5 puncte, 4. Rusia 5 puncte.
Grupa J:
Clasament: 1. Serbia 6 puncte, 2. Spania 6 puncte, 3. Italia 5 puncte, 4. Porto Rico 5 puncte.
Grupa K:
Clasament: 1. SUA 6 puncte, 2. Brazilia 6 puncte, 3. Grecia 5 puncte, 4. Cehia 5 puncte
Grupa L:
Clasament: 1. Franţa 6 puncte, 2. Australia 6 puncte, 3. Lituania 5 puncte, 4. Republica Dominicană 5 puncte.
Echipele calificate în turul al doilea îşi păstrează punctele obţinute în prima fază a grupelor. Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News