Economia germană se va contracta probabil semnificativ în acest trimestru, după ce restricţiile impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19) au afectat serviciile şi au dus la încetinirea sectorului construcţiilor, se arată în raportul lunar publicat luni de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.
'Măsurile adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei sunt mult mai severe în acest trimestru decât în cel precedent. Prin urmare, PIB-ul se va contracta probabil semnificativ în acest trimestru, în special în domeniul serviciilor', avertizează Bundesbank.
Creşterea impozitului pe vânzări, care a fost temporar redus anul trecut, a contribuit probabil la un declin substanţial al sectorului construcţiilor în ianuarie. De asemenea, producţia industrială a avut o evoluţie modestă dar comenzile industriale şi exporturile de bunuri au crescut, apreciază Banca Centrală a Germaniei.
Germania, cea mai mare economie europeană, a înregistrat o creştere foarte slabă, de 0,1%, în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, dar a evitat contracţia, în pofida faptului că cel de-al doilea val al pandemiei a frânat consumul, arată datele publicate recent de Oficiul federal de statistică (Destatis). Cifra anunţată de Destatis este uşor peste estimările analiştilor, care se aşteptau ca economia Germaniei să stagneze la finalul anului.
În ritm anual, PIB-ul Germaniei a scăzut cu 2,9% în ultimul trimestru, astfel că pe ansamblul anului trecut economia a înregistrat o contracţie cu 5%, mai mică decât se prognoza. În perioada postbelică, doar în 2009, în timpul crizei financiare globale, Germania a înregistrat un declin mai mare, de 5,7%, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu