Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a explicat cum trebuie privită contracţia economică a Uniunii Europene în 2020.
Conform Financial Times, economia Uniunii Europene s-a contractat cu 0,5% în T4 2020 şi cu 6,4% pe întregul an trecut. Cât priveşte economia zonei euro, aceasta a plonjat într-o recesiune în formă de W în ultimul trimestru al anului trecut, contractându-se cu 0,7% faţă de T3, dar depăşind aşteptările economiştilor.
Declinul a anulat o parte din creşterea puternică din trimestrul anterior, PIB-ul pe întregul an trecut scăzând cu 6,8% după recesiunea istorică suferită de bloc în primul semestru al anului, scrie Mediafax.
"Recesiunea pare o definiţie tehnică. Recesiunea înseamnă, de fapt, mai multe trimestre de scădere economică. În principiu, această scădere din Uniunea Europeană vine dintr-un singur trimestru fatal, acel Trimestru doi, cu lockdown. De atunci am văzut o revenire a economiei, aşa că din punctul ăsta de vedere nu putem spune că avem premisele unei recesiuni, de vreme ce ne aşteptăm să avem creştere economică şi anul ăsta. Sigur, dacă ne ajută şi pandemia.
După acel trimestru dramatic, economia şi-a mai revenit. Dacă privim din punctul ăsta de vedere, nu ar trebui să intrăm în recesiune. Dacă vom mai avea un lockdown, se schimbă povestea", a declarat Dan Suciu în exclusivitate pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu