Află ce le-a transmis antrenorul Edi Iordănescu înainte de meciul cu Belarus.
România este în fața penultimei acțiuni din preliminariile EURO 2024, care cuprinde meciurile cu Belarus, de la Budapesta, și Andorra, programat pe Arena Națională.
Edi Iordănescu este conștient de importanța momentului și de faptul că România poate face un pas important către turneul final din Germania cu șase puncte obținute, astfel că a avut un discurs special în fața jucătorilor.
”Orice vine rău din exterior zilele astea se oprește la mine! Așa cum am fost scut pentru voi până acum, și mai mult voi fi acum! Ne-am câștigat un statut în această grupă, suntem pe loc de calificare, neînvinși, așa că orice atac sau jignire, la adresa oricăruia dintre voi, n-are de ce să destabilizeze spiritul pe care l-am câștigat!
O spun de-acum ca să nu fie nevoie de alte intervenții în acest cantonament: dacă simt vreo secundă că cineva tratează aceste meciuri superficial, e jale! Să nu uitați cum ne-am câștigat acest statut în grupă! Am tremurat pe final cu Belarus, am luptat pentru punctul din Kosovo, doar sacrificiul și perseverența ne-au adus egalul în Elveția!
Iar luna trecută, am scos punctele luptând total în fiecare secundă, și cu Israel, și cu Kosovo! Cine uită asta acum, greșește grav! Pentru că Belarus și Andorra n-au nimic de pierdut, iar nouă ne trebuie concentrare maximă.
Nici măcar în gândurile voastre nu vreau să aud că ne va fi ușor cu Belarus sau când joacă naționala Israelului! Nu depindem de nimeni! Nu ne concentrăm pe rezultatele lor, când și unde se vor juca meciurile lor.
Nu Israel ne-a adus pe loc de calificare la EURO, nu Israel ne-a construit cea mai bună apărare din grupă. Ci voi! Focusați total pe jocul vostru și pe ce avem de făcut, luăm 6 puncte cu Belarus și Andorra!”, ar fi spus Edi Iordănescu în fața jucătorilor, potrivit Prosport, citat de digisport.
12 octombrie 2023
ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
ora 19:00 | Elveția – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
ora 19:00 | Belarus – Andorra
ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu