Mihai Stoica (FCSB) l-a lăudat pe Edi Iordănescu, noul selecţioner al echipei naţionale.
Publicitate
"Două luni şi jumătate, da (n.r. - au lucrat împreună la FCSB). Dacă programul nostru începertea la 9:30, jucătorii trebuiau să fie la 9:30 la micul dejun ca la 11 să iasă pe teren. La 10:30 să fie la sală, să facă prevenţia şi după să iasă pe teren.
Dacă la ora 9 exista un membru al staff-ului care să nu fi fost deja la micul dejun şi să nu-şi fi făcut deja treaba, era mare mirare. Adică este un tip atât de meticulos şi de disciplinat, organizat, cum eu n-am văzut, deşi am lucrat cu antrenori. Ca el n-am mai văzut, extrem de serios la şedinţele de pregătire, cea cu staff-ul, care începea la 10. Nu existau glume în şedinţa de pregătire a antrenamentului, cu staff-ul", a declarat Mihai Stoica la Telekom Sport.
"Eu mărturisesc că sunt genul care mai glumeşte, încearcă să mai destindă atmosfera. Am făcut vreo două glume, am văzut că râd cei din staff, nu şi secundul lui care venise, că ştia că nu are voie. Când am văzut că Edi nici măcar nu zâmbeşte, am zis 'Băi, gata'.
I-am şi zis lui Marius Ianuli, care participa şi el 'Mache, mai subţire'. Când se terminau toate şi plecau jucătorii, pentru că stăteam mult, Edi era deschis şi un tip super ok, glumeţ, dar extrem de serios. Nu cred că l-am văzut vreodată relaxat în intervalul 9-15 să zic aşa, dar după e alt om. Nu există să nu urmărească un meci, nu. E un tip care vrea foarte tare să reuşească şi nu suportă să... E orgolios", a mai spus MM Stoica.
"Îi mulţumesc dlui preşedinte şi conducerii Federaţiei pentru încredere. Contează mult pentru mine şi a contat că am simţit asta în discuţiile purtate. Vreau să mulţumesc şi celor dinaintea mea, mă refer la Mirel Rădoi şi la Cosmin Contra, şi la staff-urile lor. Au lăsat lucruri bune şi foarte bune. Munca lor a fost una bună, spun eu. În ce mă priveşte, mă încearcă un sentiment profund de bucurie, de mândrie, de entuziasm. Vin cu încredere, ştiu că putem, împreună cu băieţii, cu conducerea Federaţiei, cu sprijinul suporterilor, să construim o echipă care să ne facă mândri din nou, să producem performanţe cum toată lumea aşteaptă", a declarat şi Edi Iordănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu