Eduard Novak a stabilit un record mondial. Este primul ministru al sportului care a câștigat o medalie paralimpică

World Record Academy a anunțat luni că Eduard Novak a stabilit un record mondial, devenind primul ministru al sportului care a câștigat o medalie paralimpică.

În cadrul Jocurilor Paralimpice de la Tokyo, ciclistul român de șosea și de pistă, Carol-Eduard Novak, care este și ministrul sportului din România, a câștigat medalia de argint la ciclism pe pistă, proba de urmărire individuală C4 4000m masculin, stabilind astfel recordul mondial de a fi primul ministru al sportului din lume care câștigă o medalie paralimpică, potrivit World Record Academy, scrie Mediafax. 

La aflarea veștii, Eduard Novak a comentat pe pagina sa de facebook: „Le mulțumesc celor de la World Record Academy pentru recunoaștere și mă bucur că, prin participarea mea, am atins și un alt obiectiv, la fel de important ca cel personal, un obiectiv din cadrul Strategiei Naționale pentru Sport. Mi-am dorit să aduc notorietate României, cu scopul de a investi acest capital de expunere și vizibilitate în folosul sportului românesc, mai ales al celui paralimpic. Pentru a reuși implementarea cu succes a Strategiei Naționale pentru Sport, cu impact cât mai puternic inclusiv la nivel internațional, avem nevoie și de notorietate.” 

Medalia de argint la ciclism pe pistă 



Eduard Novak, a câștigat medalia de argint la ciclism pe pistă, proba de urmărire individuală C4 4000m masculin, la 27 august, pe velodromul Izu, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. 
 
"Ministrul este cel mai titrat sportiv cu dizabilități din România, acesta obținând deja un aur și un argint la Londra 2012. Prima sa medalie olimpică a fost obținută la Beijing 2008, tot de argint. În total sunt deja patru. De asemenea, a fost de cinci ori campion mondial și de trei ori campion european", relatează site-ul oficial worldrecordacademy.org. 

Cui i-a dedicat această medalie 



Ciclistul paralimpic român Eduard Novak a declarat, la întoarcerea de la Jocurile Paralimpice din 2020 de la Tokyo (Japonia), că îi dedică medalia de argint lui Ivan Patzaichin, multiplu medaliat olimpic la canotaj, decedat la 71 de ani.

Pentru reușitele sale, Eduard Novak a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv de către președintele României.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel