Ministrul Sportului, Eduard Novak, a transmis un mesaj pentru Ana Maria Popescu, după ce spadasina şi-a anunţat retragerea din sport.
"Una dintre cele mai mari campioane ale României şi-a anunţat retragerea din cariera sportivă: Ana Maria Popescu. De azi, scrima românească a rămas fără un luptător de mare valoare, însă Ana Maria va fi un exemplu pentru viitoarele generaţii şi mi-aş dori ca ea să rămână alături de această frumoasă disciplină, ca să o facă mai puternică.
Chiar dacă am avut momente de neînţelegere, respectul între campioni rămâne neştirbit, iar între noi nu pot exista supărări. Respirăm acelaşi aer, avem acelaşi sânge. Îţi mulţumesc, Ana Maria, pentru tot ceea ce ai făcut pentru această ţară! Mult succes mai departe, în tot ceea ce vei realiza!", a scris Novak pe Facebook.
Ana Maria Popescu a anunțat că se retrage după ce a obținut medalia de argint la Cupa Mondială din Dubai: "Se pare că se încheie. Peste 20 de ani petrecuţi în sala de scrimă… A fost ultima competiţie (n.r. Cupa Mondială) pentru mine. Credeam că sunt pregătită pentru momentul ăsta, pentru că nu simt să merg mai departe. Asta a fost tot şi cumva cred că din copilărie mi-am promis că o să simt momentul în care să mă opresc. E momentul. Acest moment a venit, ştiu treaba asta, nu mai am motivaţie să merg mai departe.
Ţin să vă mulţumesc tuturor pentru sprijin, tuturor oamenilor cu care am colaborat de-a lungul timpului, oamenii cu care am crescut, cu care am făcut echipă, începând de la federaţie, Clubul Sportiv al Armatei Steaua, COSR, toţi oamenii care au fost implicaţi în povestea asta şi sper să scriem poveşti frumoase pentru sportivii români. Vă iubesc pe toţi şi vă mulţumesc, mai ales vouă care sunteţi pe social media şi aţi fost alături de mine, atunci când s-a terminat cu medalie, dar mai ales atunci când am dat nuca-n perete, de la începutul competiţiei.
Sper să rămâneţi alături de mine, pentru că s-a încheiat un capitol din viaţa mea, dar cu siguranţă vor urma alte surprize. Mă duc să termin de plâns", a spus Ana Maria Popescu, pe vlog-ul personal. VEZI AICI ŞTIREA COMPLETĂ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu