”Educaţia, principala victimă a pandemiei”. Ecaterina Andronescu: ”Sunt înspăimântată de acest gând”

Ecaterina Andronescu este de părere că autoritățile ar fi trebuit să procedeze altfel în cazul cursurilor desfășurate de elevi. 

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei susține că educația este ”principala victimă a pandemiei” și consideră că școala online nu este o ”școală adevărată” și asta și din cauza ”deficiențelor majore” în ceea ce privește lipsa de pregătire a profesorilor pentru a putea preda online, scrie romaniatv.net. 

”Elevii nu ar fi trebuit să fie trimişi în vacanţă două săptămâni, cel mult dacă nivelul de infectare era ridicat. (…) Ar fi trebuit să fie trimişi în online în acele localităţi unde nivelul de infectare e peste 6 la mie. Dacă sunt localităţi fără COVID, de ce trebuie să-i trimitem în vacanţă sau să suspendăm cursurile acolo? În mediul rural, este o pierdere uriaşă. (…) Uitaţi-vă pe datele Evaluării Naţionale de anul acesta. 33.000 de elevi nu s-au putut prezenta la examen, nu s-au putut înscrie la examen, fie că nu aveau situaţiile şcolare încheiate, fie că se înscriau degeaba pentru că nu aveau nicio şansă dacă n-au făcut carte. (…) Li se mai adaugă 35.000 care nu au luat nici măcar 5, adică aproape 70.000. În mediul rural, într-o generaţie sunt vreo 80.000 de elevi. Uitaţi-vă ce pondere mare o au elevii din mediul rural care nu mai au nicio şansă. Sunt înspăimântată de acest gând”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Cât de mult pierde România?

Fostul ministru a enumerat și pierderile pe care le înregistrează România din cauza pandemiei și a măsurilor luate de autorități. 

”Pierde România la competenţe, la capacitatea oamenilor de a înţelege lumea în care trăiesc. Educaţia este principala victimă a pandemiei, din păcate. Atunci când nu ai tehnologie, e complicat să spui că mai faci şcoală. Online-ul are aceste deficienţe majore, după părerea mea, care afectează nivelul de pregătire. Sunt şcoli care n-au făcut deloc carte, cum sunt cele din mediul rural. Sunt şcoli din mediul urban, unde exista tehnologie, dar unde profesorii n-au vrut cel puţin în primul semestru să intre în online. Mulţi n-au fost pregătiţi pentru online. Predarea în online, ţie ca profesor, îţi consumă mult mai mult timp să-ţi pregăteşti lecţia, să-l evaluezi pe elev, deci nu este o cale mai uşoară de a-ţi exercita profesia, dimpotrivă o cale mai complicată. Şcoala în online nu este o şcoală adevărată. Nu pledez pentru online. Nu pledez pentru toate şcolile în online”, a mai declarat Ecaterina Andronescu.

Cîmpeanu: Pe 8 noiembrie va începe școala. Numărul de teze, REDUS

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat, luni, 1 noiembrie, că două săptămâni de vacanță reprezintă nivelul maxim care poate fi recuperat fără a modifica programa școlară.

De asemenea, ministrul Educației a mai făcut un anunț extrem de important legat de teze.

Citește articolul integral aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel