Educatoare ziua, model de videochat noaptea. După ce i s-a aflat secretul, tânăra a fost concediată

captură BZI
captură BZI

O educatoare angajată la o grădiniță privată din Iași a fost descoperită în timp ce se ocupa de videochat. La aflarea veștii, directorul instituției de învățământ a pus capăt colaborării cu tânăra în cauză.

Noul an școlar a început cu stângul pentru o educatoare, culmea, îndrăgită de copii. Mădălina Cioclu, o tânără la începutul carierei sale în învățământ, a fost descoperită că își desfășura activitatea ca model de videochat în timpul liber.

„Am aflat că educatoarea de la această grădiniță privată face videochat. Nu știu cât de moral și normal este acest lucru. Cel puțin, mie mi se pare imoral ca o doamnă, care educă copiii și care are grijă de ei, să practice așa ceva, deși o face noaptea, în timpul său liber. Eu nu aș putea să-mi mai duc copilul liniștit la grădiniță în aceste condiții”, mărturisește un părinte, notează BZI.

Părinții elevilor au fost șocați și indignați de această descoperire și au solicitat directorului grădiniței să ia măsuri adecvate în acest caz. Ceea ce s-a și întâmplat. Tinerei i-a fost întrerupt contractul de muncă iar directorul instituției a întrerupt orice legătură cu Mădălina. „Noi nu mai colaborăm cu ea. Recent, am văzut și noi pozele și nu mai colaborăm. E adevărat că face ce vrea în timpul ei liber, dar nu este compatibilă cu activitatea de educator”, a mărturisit Alexandra Anghel, directorul unității de învățământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel