Șef de Inspectorat Școlar, repus în funcție de Instanță

Fosta şefă a IŞJ Buzău, Florina Stoian, demisă din funcţie în luna august, prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, poate reveni la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, au decis luni judecătorii Curţii de Apel Ploieşti. 

Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea iniţiată de Florina Stoian împotriva ordinului prin care a fost demisă din funcţie, actul administrativ emis de ministrul Educaţiei fiind suspendat iar decizia magistraţilor devenind executorie. 

În soluţia pe scurt a instanţei se arată că: "Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării Ordinului ministrului Educaţiei NR. 4694/18.08.2017 până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în cinci zile de la comunicare, ce se va depune la prezenta instanţă. Pronunţată în instanţă astăzi 25.09.2017". 

Florina Stoian a declarat că marţi va lua "certificat de grefă şi îl va duce la ministrul Pop". 

"Împreună cu 12 inspectori generali din alte judeţe aflaţi în aceeaşi situaţie am atacat în instanţă decizia ministrului Liviu Pop de revocare, invocând faptul că suntem numiţi prin concurs, fapt care ne garantează postul pe o perioadă de patru ani, iar motivele invocate de ministru sunt nefondate", a mai declarat Florina Stoian.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel