Efectele alertelor meteo de furtuni: Copaci doborâți, inundații, mașini blocate în București și mai multe județe

Fotografie de la Pratik Gupta, Pexels
Fotografie de la Pratik Gupta, Pexels

Ploaia de marţi seară a avut efecte serioase în Capitală şi mai multe judeţe. 

Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt în Bucureşti, marţi seara, fiind avariate două autoturisme şi gardul unei biserici.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), pe strada Piscului şi strada Mladinovici copacii au căzut peste două autoturisme, iar pe strada Ostrov, un arbore a fost doborât pe gardul unei biserici. De asemenea, pe străzile Zborului şi Radului au căzut doi arbori pe carosabil.

Un mesaj RO-ALERT pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov a fost transmis, marţi seara, în urma unei avertizări meteorologice Cod portocaliu.

"ANM a emis o avertizare meteorologică Cod portocaliu pentru judeţul Ilfov în intervalul orar 21:30 - 23:00 şi pentru Bucureşti în intervalul orar 21,35-22:30. (...) Pentru avertizarea şi informarea populaţiei a fost emis mesaj RO-ALERT pentru Bucureşti şi jud. Ilfov", a anunţat ISUBIF.

Conform avertizării meteo, sunt prognozate averse torenţiale peste 35-40 l/mp, intensificări ale vântului, grindină şi frecvente descărcări electrice, scrie Agerpres. 

Inundaţii în staţiunile de pe Valea Prahovei 

Pompierii prahoveni au fost solicitaţi, marţi seară, să intervină în cazul unor inundaţii care s-au produs în staţiunea Sinaia şi în localitatea Băneşti, ca urmare a ploii torenţiale, probleme fiind anunţate şi în oraşul Buşteni.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, s-a intervenit la Sinaia pentru evacuarea apei de pe carosabil, în zona Cumpătu, dar şi pentru degajarea unui arbore doborât de vânt şi pentru evacuarea apei dintr-o locuinţă.

De asemenea, o locuinţă a fost inundată la Băneşti.

Primarul staţiunii Buşteni, Mircea Corbu, anunţă că mai multe zone au fost afectate din cauza ploii torenţiale, iar reţeaua de canalizare a oraşului nu face faţă debitului mare de apă acumulat.

"ANM a anunţat cod portocaliu de ploi abundente cu averse torenţiale, în intervale scurte de timp, dar prin acumulare, putându-se înregistra cantităţi mari de apă. Avertizările sunt în vigoare pentru seara aceasta, dar şi în cursul nopţii de 24.08.2022. Situaţiile de urgenţă necesită intervenţii prompte, pentru ca dezastrele să poată fi evitate, iar pagubele să fie minime. Situaţia este în acest moment sub control, însă rămânem vigilenţi şi în stare de alertă. Vom continua acţiunile de verificare a daunelor produse în urma ploilor", a scris primarul pe pagina sa de Facebook. 

CITEŞTE ŞI Fenomene severe imediate. A fost emisă alertă de urgență extremă pentru București. RO-Alert și-n Buftea

Maşini blocate din cauza ploii în Dâmboviţa 

Un microbuz şi trei autoturisme au rămas blocate într-un pasaj rutier inundat din municipiul Târgovişte, marţi seara, o femeie suferind un atac de panică, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

"Pasajul de la Romlux din municipiul Târgovişte a fost inundat şi patru autovehicule au rămas blocate în apă, dintre care un microbuz cu persoane. Pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au acţionat pentru scoaterea persoanelor din apă", au anunţat reprezentanţii ISU Dâmboviţa.

Conform aceleiaşi surse, au fost evacuate opt persoane din microbuz şi patru persoane din autoturisme. O femeie dintr-un autoturism a suferit un atac de panică şi a fost asistată medical de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Pompierii au intervenit şi pe strada Matei Basarab din Târgovişte, pentru degajarea unui copac căzut pe trotuar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel