Berea este una dintre cele mai vechi băuturi produse de om, datând din jurul mileniului al VII-lea î.Hr., consumându-se în Mesopotamia antică, dar nu numai.
Berea reprezintă într-adevăr o sursă de beneficii pentru păr care poate fi exprimată datorită prezenței unor vitamine importante (cum ar fi B) dar și datorită conținutului său de potasiu și întocmai de malț și hamei.
Berea având un pH scăzut permite părului nostru să se întărească și să se îngroașe astfel încât să pară mai strălucitor. Poate suna bizar, dar odată ce începem să o folosim vom vedea rezultatele aproape imediat.
Părul devine mai rezistent
Potrivit publicației Eva, Stratul exterior al firului de păr poartă denumirea de cuticulă și este compus din celule care formează un tipar asemănător solzilor suprapuși. Din cauza factorilor de mediu precum soarele, apa cu clor sau sare, dar și a vopsirii sau a temperaturilor ridicate folosite pentru coafare, cuticula este deteriorată, iar firele de păr își pierd strălucirea. De asemenea, firele sunt expuse și părul este mai predispus la rupere. Proteinele din bere ajută la refacerea fibrelor capilare afectate de mediu și reușesc să redea sănătatea și frumusețea părului.
Oferă strălucire părului
Berea conține vitamine din grupul B, zahăr și numeroși antioxidanți care îi oferă părului un aspect glossy. Firele de păr cu suprafață netedă reflectă mai bine lumina, ceea ce înseamnă că părul tău va deveni instant mult mai strălucitor dacă îl clătești cu bere.
Redă elasticitatea părului
Un păr care își pierde elasticitatea devine mai puțin rezistent și se rupe mai ușor. Tratamentele agresive precum decolorarea sau îndreptarea chimică a părului pot cauza pierderea elasticității.
Adaugă volum
Dacă ți se pare că părul tău se subțiază și nu mai are la fel de mult volum, berea ar putea fi o soluție eficientă. Numeroasele vitamine și minerale conținute de bere sunt eficiente pentru a hrăni scalpul și a îmbunătăți circulația sanguină, ceea ce stimulează creșterea părului. Alcoolul conținut de bere are și un efect purifiant, eliminând rezidurile de produse de styling de pe firele de păr ce pot reduce semnificativ volumul.
Îmbunătățește textura părului
Nivelul pH-ului din bere este asemănător cu cel al părului. Această proprietate face ca berea să fie o soluție eficientă pentru echilibrarea părului, astfel încât să nu fie nici prea uscat, dar nici prea gras.
Elimină mătreața
Conținutul de alcool din bere elimină bacteriile de la nivelul scalpului care pot duce la apariția mătreții. Dacă te clătești cu bere pe cap, insistând la rădăcini, scalpul tău va redeveni hidratat și sănătos, iar mătreața va dispărea. Previne despicarea vârfurilor
Pentru că are un efect hidratant, berea protejează părul uscat și previne astfel despicarea și ruperea vârfurilor. Spală-te pe cap cu bere, insistând asupra lungimii și în special asupra vârfurilor degradate.
Deschide culoarea părului
Berea este cunoscută pentru capacitatea sa de a deschide culoarea părului. Bineînțeles, efectul nu va fi cel al unui decolorant, dar dacă ai părul blond sau șaten deschis, berea te ajută să oferi mai multă luminozitate culorii tale.
Tot ce trebuie să faci este să-ți umezești părul cu bere și apoi să stai cu părul la soare. Efectele iluminatoare ale berii se vor observa după câteva astfel de tratamente pentru decolorare naturală.
Cum să-ți clătești părul cu bere
Cea mai simplă variantă de a folosi berea pentru păr este aceea de a-ți clăti părul după ce te-ai spălat pe cap. Desfă o cutie de bere și las-o câteva ore să stea pentru a-și pierde acidul. După ce te speli pe cap, clătește-ți părul cu berea fără acid pe care ai obținut-o, masând cu grijă scalpul. Lasă berea să acționeze câteva minute, apoi clătește-te cu apă curată.
Cum să-ți faci măști pentru păr cu bere
Este foarte simplu să incluzi berea în tratamentele tale naturale pentru îngrijirea părului astfel încât să te bucuri de toate beneficiile sale pentru un păr frumos și sănătos.
Iată câteva măști pentru păr pe bază de bere pe care să le încerci:
Mască cu bere și miere
Ai nevoie de:1 banană, 1/2 cană cu bere, 1 lingură cu miere, 1 gălbenuș de ou
Amestecă toate ingredientele în blender.
Aplică amestecul obținut pe păr și acoperă-ți capul cu o cască de duș sau un prosop. Lasă masca să acționeze timp de câteva ore. Spală-te apoi pe cap cu șamponul tău obișnuit și aplică balsam hidratant. Repetă acest tratament cel puțin o dată pe săptămână. Este o mască potrivită pentru părul uscat și deteriorat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu