Un grup de biologi, veterinari și pescari au capturat în această săptămână delfini rari de apă dulce în lacul Tefé din Amazon, într-o încercare de a studia starea lor de sănătate și de a preveni decesele în masă cauzate de seceta severă de anul trecut, transmite Reuters.
Delfinii au fost aduși la mal pentru a li se preleva probe de sânge și pentru alte examinări medicale, după care au fost eliberați înapoi în lac imediat ce cercetătorii și-au încheiat activitatea. Procesul de monitorizare a sănătății lor a inclus și introducerea unui microcip care va permite urmărirea comportamentului acestora prin intermediul satelitului.
Un moment critic al operațiunii l-a constituit capturarea unui delfin femelă. Pescarii au fost extrem de atenți să nu o rănească și au menținut-o aproape de puiul său pe toată durata examinării, mai transmite sursa citată.
„S-a relaxat și am putut face testele. A părut sănătoasă”, a declarat Miriam Marmontel, responsabilă de proiect în cadrul Institutului Mamirauá pentru Dezvoltare Durabilă. În cadrul examinării, s-a prelevat și o probă pentru biopsie, iar microcipul a fost plasat pe spatele femelei, oferindu-le cercetătorilor posibilitatea de a monitoriza mișcările sale, adâncimile la care înoată și chiar temperaturile apei în care se află.
Seceta severă de anul trecut, cea mai lungă din istoria înregistrată a pădurii tropicale, a avut consecințe devastatoare asupra populației de delfini. Peste 200 de cadavre de delfini au fost găsite plutind pe un lac format de un afluent al fluviului Amazon. Nivelurile scăzute ale apei au dus la încălzirea excesivă a acesteia și la temperaturi insuportabile pentru delfini. De asemenea, mii de pești din râurile Amazonului au murit din cauza lipsei de oxigen din apă.
Delfinii de râu din Amazon (mulți dintre aceștia prezentând o nuanță roz strălucitoare) reprezintă o specie unică de apă dulce, găsită doar în râurile Americii de Sud. Din cauza ciclului lor reproductiv lent, aceste populații sunt deosebit de vulnerabile la amenințări.
„Studiem sănătatea delfinilor înainte de a începe sezonul secetos, pentru a înțelege cum reacționează la căldură”, a explicat Marmontel, coordonatorul expediției. Proiectul își propune capturarea a aproximativ 20 de delfini pentru cercetare.
Aceasta a adăugat că, în 2023, aproximativ 300 de delfini au murit, majoritatea în lacul Tefé, o întindere de apă de 45 de kilometri lățime, preferată de delfini, situată lângă râul Solimoes.
În timpul secetei, apa lacului a atins temperatura de 40,9 grade Celsius, cu peste 10 grade mai mult decât media obișnuită pentru acea perioadă a anului. În prezent, temperatura apei este de 30 de grade Celsius, potrivit cercetătorului în geostiințe Ayan Fleischmann de la Institutul Mamirauá.
Activiștii de mediu arată cu degetul către schimbările climatice pentru a explica aceste condiții neobișnuite, argumentând că încălzirea globală face ca secetele și valurile de căldură să fie mai frecvente și mai severe. Totuși, impactul încălzirii globale asupra secetei de anul trecut din Amazon este încă neclar, fiind influențat și de factori precum fenomenul El Niño, mai precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu