Deşi Direcţia de Sănătate Publică le-a impus, încă din luna mai, medicilor de familie să-şi cumpere singuri vaccinul, medicii susţin că nu dispun de banii necesari. Astfel, cei care se taie în obiecte ruginite sau sunt muşcaţi de câini fac cozi la camerele de gardă ale spitalelor, transformate în centre de vaccinare. Vaccinul a fost produs până în 2010 în România, la Institutul Cantacuzino, dar acum se importă din Franţa.
Spitalul Judeţean Bacău apare cu cel mai mare consum de vaccin antitetanos pe ţară. Pentru acesta se alocă 30% din bugetul destinat medicinei de urgenţă, o sumă uriaşă pentru unitatea spitalicească, potrivit digi24.ro.
Încă de acum trei luni, medicii de familie au fost atenţionaţi de Direcţia de Sănătate Publică Bacău să-şi achiziţioneze singuri serul. Ei susţin însă că nu au bani pentru a-l cumpăra.
O fiolă de vaccin costă în jur de 40 de lei şi, de cele mai multe ori, pentru un singur pacient este nevoie de trei sau chiar patru fiole. Pe de altă parte, unii medici spun că nu au de unde să cumpere vaccinul.
În lipsa administrării vaccinului, uneori pot apărea infecţii grave care duc chiar la deces. Serul antitetanos este folosit pentru vaccinarea oamenilor care s-au tăiat sau zgâriat cu obiecte metalice ruginite, dar şi a celor care au fost muşcaţi de câini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu