EXCLUSIV  Efectele Covid-2019 asupra TURISMULUI. Corina Martin: Provocarea de a SUPRAVIEȚUI. Veștile sunt grele

Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), a vorbit în exclusivitate pentru DC NEWS despre problema scăderii bruște a bruselor europene, despre tendințele din mediul turistic, ce se va întampla în perioada următoare și ce masuri se iau, dar și dacă se ieftinesc vacanțele.

Sectorul turistic este puternic afectat de coronavirus, dovada fiind și situația de pe bursa de astăzi, care afectează atât acţiunile companiilor aeriene, cât și cele ale operatorilor de turism. 

"Este extrem de greu de spus acum ce se va întâmpla în perioada următoare și probabil numai Dumnezeu știe la acest moment ce se va întâmpla. Este o situație fără precedent și evident cu consecințe fără precedent pe care le putem doar estima și poate ușor intui, dar nu le puteam cuantifica cu adevărat în acest moment. Totul depinde de modul în care toate statele își vor administra acestă situație pe care o avem. Evident, nimeni nu se mai gândește acum la călătorii, la vacanțe, la excursii. Turismul, industia HoReCa și transporturile sunt cele mai afectate industrii în acest moment, este și motivul pentru care și noi (n.r. Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România) am cerut măsuri speciale Guvernului României, așteptăm adoptarea unui set de măsuri care să sprijine aceste industrii. Sigur că ne dorim cu toții ca toată această perioadă în care suntem afectați să fie una cât mai scurtă, dar nu putem practic, în acest moment, și repet, nimeni nu cred că știe, cum va evolua acum această situație", a declarat Corina Martin, în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Citește și: Bursele europene, PRĂBUȘIRE! SCĂDERE uriașă, luni dimineață: Au deschis pe ROȘU

(w670)

"Avem în față provocarea de a supraviețui"

"Cert e că avem în față o provocare extraordinară care și impune desigur instalarea măsurilor pe care le aduce stare de urgență, vom vedea cu toții ce înseamnă asta pentru noi, dar în mod cert, pentru industriile noastre, veștile sunt grele, pentru că acum avem în față provocarea de a supraviețui, de a ne păstra o parte a personalului angajat. Resursa umană este cea mai importantă și știm cu toții că industriile noastre sufereau deja de lipsa de forță de muncă, ne-am format cu greu echipe și personal și este prima noastră grijă acum să ne păstrăm acest personal, dar depinde de cât de mult va dura acestă perioadă", a completat ea. 

Se ieftinesc vacanțele în perioada următoare? Există viață după Coronavirus 

"În acest moment, nu avem cui să vindem vacanțe. Ne-am dori să avem tot felul de oferte speciale, așteptăm oferte speciale în primul rând de la companiile aeriene și de la hotelieri, dar cu toții traversăm o perioadă foarte grea. Noi ne gândim la perioada de după, pentru că există viață după Coronavirus și de altfel toate mesajele pe care le-am dat în aceste zile se concentrează pe ceea ce va fi după, românii vor călători, în opinia mea, chiar și mai mult, pentru că vom avea cu toții nevoie de vacanță după ce ieșim din această perioadă extrem de grea. Să nu uităm totuși că școlile se vor redeschide probabil după 30 aprilie abia, ceea ce va face ca anul școlar să fie prelungit, asta va afecta din nou, în continuare sezonul turistic și vânzările de vacanțe, pentru că în general, în vacanța mare, de vară, oamenii, românii călătoresc cel mai mult și repet, acest lucru va reduce numărul de vacanțe și călătorii", a adăugat Corina Martin.

Prelungirea programului "Înscrieri timpurii"

"Însă ne gândim cu toții la oferte speciale, prelungim ofertele din programul "Înscrieri timpurii", program care ar fi expirat la 30 martie și pe care îl prelungim cel puțin până la 30 aprilie, în speranța că veștile bune vor urma să apară, românii vor putea să se gândească optimist la angajarea de vacanțe pentru după. Ne gândim deja la vară și probabil că sezonul vacanțelor de Paște și chiar de 1 Mai vor fi compromise", ne-a mai spus Corina Martin. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel