Social-democratul Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor, s-a autoseziat în urma informaţiilor prezentate de De Ce News conform cărora sindicatul militarilor acuză comandanţii de fals în acte şi uzurpare de calităţi oficiale în cazul recalculării pensiilor. Deputatul Georgian Pop ne-a declarat că va depune joi o interpelare scrisă în Parlament pe această temă, considerând inacceptabilă o asemenea situație.
Militarii strâng dovezi pentru lupta în Justiţie cu avocaţii guvernului şi se pregătesc să facă denunţuri penale, pe două fronturi. În primul rând , juriştii sindicaliştilor din Cluj au câştigat în instanţă o decizie care blochează aplicarea HG735/2010, de recalculare a pensiilor. SCMD strânge semnături de la membrii săi pentru a veni parte în procesele de recurs. MAI, MApN şi SRI au fost notificate să înceteze orice aplicare a HG-ului amintit până la terminarea procesului. Întrucât, se pare la instigarea ministrului Predoiu, operaţiunile de recalculare continuă, aici va fi făcută prima plângere penală.
A doua ofensivă va fi lansată în ceea ce priveşte falsurile din adeverinţele de venit. Pensionarii MAI care au cerut adeverinţe pentru reclacularea pensiilor au primit acte nesemnate, ceea ce reprezintă un fals, în opinia juriştilor SCMD. În aşa zisele adeverinţe eliberate de funcţionarii MapN , prin Centrele Militare, apar perioade lipsă, în activitatea fiecărui militar, care ajung și la perioade de 26 ani. Se va formula plângere penală împotriva funcţionarilor care le-au eliberat. Militarii se pregătesc să sesizeze Parchetele împotriva comandanţilor de Centre Militare, pe care îi acuză de fals, uz de fals şi uzurpare de calităţi oficiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News