Efectul mai puțin vizibil al pandemiei. Însă ce urmează e o problemă ”SERIOASĂ”

Epidemia produce efecte mai puțin vizibile în societate. Este concluzia la care au ajuns psihologii care în ultima perioadă s-au confruntat cu un număr din ce în ce mai mare de persoane cu probleme. Cei mai vulnerabili sunt tinerii și cadrele medicale.

Potrivit specialiștilor, din ce în ce mai mulți tineri au probleme psihologice din cauza stresului provocat de pandemie. De asemenea, în ultimele luni la specialiști au apelat numeroase cadre medicale epuizate din cauza efortului depus în spitale.

„Adresabilitatea a crescut în sistemul public și privat. Este vorba despre multe solicitări din partea părinților pentru copiii lor cu anxietate, depresie, tulburare de adaptare. Noi, psihologii, avem din ce în ce mai multe solicitări din partea cadrelor medicale care sunt epuizate după efortul de săptămâni, de luni și asta este o realitate asupra căreia ar trebui să ne aplecăm serios de tot”, a declarat psihologul Mihaela Bucuță, citat de Mediafax.

Bucuță a dezvăluit că în prezent se fac mai multe studii privind efectul epidemiei asupra pacienților. Primele concluzii vor fi anunțate până la sfârșitul anului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel