Efectul ”no-name”, salvator pentru PSD

Nu știu dacă înoirea clasei politice cu duba va aduce pe scenă politicieni  care vor fi mai buni decât cei pe care-i înlocuiesc, dar în mod cert vor fi mai ...anonimi. Efectul ”no-name” s-a dovedit, ieri, salutar pentru PSD. Salutar în sensul de salvator, pe care îl sugera MRU, la prima și ultima sa apariție televizată cu public. Sub brandul-umbrelă care e sigla partidului va acționa, cât apucă, între alegeri-primirea mandatului de la partid-pierderea alegerilor-primirea mandatului de la procuror, un produs fără nume și operă: omul politic de tip nou.

 

Cei care au ajuns până aici se întreabă, probabil,  ce s-a întâmplat ieri? Această întrebare nu s-ar fi pus dacă demisiona al doilea om din PSD-ul lui Ion Iliescu, adică Adrian Năstase. Sau al doilea om din PSD-ul lui Mircea Geoană, adică Miron Mitrea. Sau al doilea om din PSD-ul lui Victor Ponta, adică Liviu Dragnea.

Câți români știu că al doilea om din PSD-ul lui Dragnea  a fost, până de curând, Andrei Dolineaschi, vicepreședintele care și-a dat demisia, ieri, pentru că e cercetat de DNA? Câți români pot spune, astăzi, cine se află în funcția de secretar general al PSD?


Mă uitam la echipa care câștigat alegerile interne din PSD, în 2015, și îmi dădeam seama că majoritatea sunt politicieni pe care nu-i cunosc decât alegătorii din parohia lor și colegii de partid. Pentru restul societății, sunt anonimi. Afli cum îl cheamă pe câte unul doar din stenograme, îi recunoști fața doar după repetarea, în buclă, zi întreagă, a defilării cu cătușe pe catwalk.

Și, uite că nu e rău pentru partid. Ce cutremur, ce lovitură în sondaje ar fi fost dacă percepea publicul că a căzut un nume mare, un greu care zguduie scena politică. Așa, a trecut  aproape neobservată retragerea lui..., na c-am și uitat cum îi zice. Dacă mai făcea și Borcea un copil, putea să lege tot BPN-ul, că nimeni nu apăsa telecomanda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel