Efectul Shanghai loveşte economia lumii. Irina Chiţu, analist financiar: Situaţia din China va creşte inflaţia şi mai mult! Trebuie găsite SOLUŢII!

China se confruntă cu colaps economic, pe fondul carantinării parţiale şi totale / Pixabay
China se confruntă cu colaps economic, pe fondul carantinării parţiale şi totale / Pixabay

Irina Chiţu, analist financiar, spune că situaţia actuală din China perturbă economia întregii lumi şi dă peste cap bursa mondială.

Aproape 400 de milioane de oameni, din circa 45 de mari orașe din China, se află în prezent în carantină totală sau parțială. Împreună, acestea reprezintă 40% din produsul intern brut anual al Chinei. Cea mai alarmantă situație este în Shanghai, un oraș cu peste 26 de milioane de locuitori și unul dintre cele mai importante centre de producție și export din China, care a fost plasat în carantină pe termen nedefinit, potrivit CNN. Măsurile extrem de dure au dus la penurie de alimente, la imposibilitatea oamenilor de a primi tratamente medicale și au fost raportate inclusiv cazuri de uciderea animalelor de companie.

China e mai aproape decât credem de noi toţi

"Chiar dacă ne gândim că China este departe, de fapt, situaţia lor afectează întreaga economie globală. Vedem că trecem printr-o a doua etapă a pandemiei. Dar, dacă ne gândim anume la Shanghai, este unul dintre cele mai importante centre de producţie şi export din China. Are cel mai mare PIB dintre toate oraşele chineze. Şi este şi a treia cea mai mare bursă la nivel global, după valoarea companiilor  care tranzacţionează acolo. Este al cincilea oraş ca număr de miliardari, plus că este cel mai mare port din lume. Sunt 45 de oraşe în China care sunt în carantină parţială sau totală. Şi de aici, evident, blocări în lanţurile de aprovizionare. Deja sunt containere blocate, atât cu alimente dar şi cu toate aceste mărfuri de care depinde întreaga lume. În Shanghai, de exemplu, sunt peste 800 de multinaţionale. Majoritatea companiilor naţional şi-au mutat acolo sedii regionale. Branduri mari ca Sony şi Tesla şi-au încetat activitatea, în porturi e linişte, s-au anulat toate zborurile şi transporturile pe extern cu camioane, practic toată această situaţie va duce la creşterea şi mai mult a inflaţiei. Aceste companii vor fi nevoite să găsească alte soluţii", a spus Irina Chiţu, analist financiar, la Digi24.

Zeci de mii de cazuri noi într-o săptămână

În cei doi ani de pandemie, China abia a raportat câteva mii de cazuri de Covid zilnice, în timp ce, în celelalte țări, astfel de cifre erau contabilizate la capitolul decese provocate de coronavirus. Cum pandemia s-a înrăutățit extrem de mult în ultima perioadă, Beijingul a întărit politica „zero cazuri de Covid” - care include o carantinare rapidă și testare în masă - iar zeci de orașe au fost plasate în carantină totală sau parțială. La momentul prezent, Universitatea Johns Hopkins arată că, în China, media Covid din ultimele șapte zile este de peste 26.000 de cazuri noi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel