Un studiu realizat de oameni de știință de la Universitatea din Glasgow, Scoția, a relevat faptul că persoanele cu vârste între 16 și 21 de ani au devenit atât de absorbite de internet, încât au din ce în ce mai rar relații sexuale, în comparație cu generațiile precedente. În plus, unul din trei tineri este abstinent din punct de vedere sexual, informează Mail Online.
Deși s-ar putea crede că niciodată nu a fost mai ușor pentru oameni să-și găsească partenerul potrivit, odată cu apariția mediului online, se pare că dezvoltarea tehnologiei are efectul invers, scrie Agerpres. În cadrul cercetării, oamenii de știință au realizat interviuri, timp de câte o oră, cu 2.300 de persoane pentru a afla care este starea amoroasă a scoțienilor. Peste o treime dintre cei chestionați au declarat că au căutat ajutor specializat în ceea ce privește viața lor intimă, în ultimul an. Atât persoanele de sex masculin, cât și cele de sex feminin, au susținut că lipsa de interes pentru sex a fost principala cauză a problemei.
Procentul de tineri care se abțin de la sex — de 28% — este de aproape două ori mai mare decât în Statele Unite, mai arată sursa citată.
În lucrarea publicată în Journal of Adolescent Health, cercetătorii avertizează că pornografia îi împiedică pe tineri să aibă o relație sexuală, determinându-i să aibă așteptări nerealiste și dăunătoare.
În plus, experții dau vina pe efectul Facebook pentru că din ce în ce mai mulți tineri preferă să socializeze în mediul online decât față în față. În raport se mai arată că se acordă prea puțină atenție problemelor pe care le au tinerii la nivel sexual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News