Comisarul şef de poliţie Ion Viorel Polexe, respectiv de comisarul şef de poliţie Marian Neagu, sunt noii șefi interimari ai IPJ Giurgiu şi al IPJ Ialomiţa.
'Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este împuternicit să comunice presei faptul că, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, începând cu data de 26 aprilie, comisarul şef de poliţie Polexe Ion Viorel a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, iar comisarul şef de poliţie Neagu Marian a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa', se arată în comunicatul IGPR.
Comisarul şef de poliţie Ion Viorel Polexe a îndeplinit, până miercuri, funcţia de adjunct al şefului IPJ Giurgiu. Funcţia de inspector şef al IPJ Giurgiu a rămas vacantă de la sfârşitul lunii septembrie 2016, când comisarul-şef de poliţie Vasile Tache a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de director al Şcolii de Agenţi de Poliţie 'Vasile Lascăr' - Câmpina. De la acea dată, atribuţiile acestuia au fost preluate cu caracter temporar de comisar-şef de poliţie Constantin Cătălin Georgescu, adjunct al inspectorului şef al IPJ Giurgiu, conform Agerpres.
Comisarul-şef Marian Neagu, fost şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Ialomiţa îl înlocuieşte pe comisarul şef Valentin Dorian Condruz, detaşat, anul trecut, de Poliţia de Frontieră Brăila, să conducă interimar instituţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News