Jim Mattis, secretarul Apărării, a estimat că SUA și aliații lor ar câștiga un război împotriva Coreii de Nord, dar acesta ar fi "catastrofal" pentru populația civilă din regiune.
"Ar fi un război catastrofal, în special pentru oameni nevinovați", inclusiv "foarte probabil în Japonia", a estimat ministrul american în fața unei comisii a Congresului. "Facem tot ce putem pentru ca să nu se ajungă la așa ceva și pentru a rezolva aceasta în manieră diplomatică."
Nord-coreenii au masat la frontieră artilerie și rachete care ar putea atinge Seulul și care ar face probabil "pagube teribile" în capitala sud-coreeană înainte de a fi distruse, a adăugat el. "Este un război pe care în mod fundamental noi nu-l vrem."
Coreea de Nord încearcă să se doteze cu rachete nucleare capabile să lovească SUA.
Washingtonul consideră regimul de la Phenian drept "amenințarea cea mai periculoasă și cea mai urgentă pentru pace și securitate".
Președintele american Donald Trump s-a adresat Beijingului după alegerea sa cerându-i să potolească ardorile nucleare ale Phenianului, al cărui aliat principal este.
"China a răspuns pozitiv la unele părți", a estimat Mattis, amintind că Beijingul votase săptămâna trecută rezoluția ONU care sancționa 14 responsabili nord-coreeni.
Acesta va fi unul dintre principalele subiecte care vor fi abordate în cursul unei reuniuni la Washington a lui Mattis și a secretarului de stat Rex Tillerson cu omologii lor chinezi, a mai indicat ministrul american al apărării.(Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu