Un tunel de piatră situat la o adâncime de aproximativ 13 metri a fost descoperit de arheologi.
Ministerul egiptean al Turismului şi Antichităţilor a anunţat joi descoperirea unui tunel din piatră, situat la o adâncime de 13 metri, dar şi a două capete de alabastru şi a mai multor obiecte ceramice, în oraşul Alexandria, situat pe coasta nordică a Egiptului, transmit agenţia Xinhua și Agerpres.
O misiune arheologică egipto-dominicană a descoperit tunelul în templul din Taposiris Magna, oraş întemeiat de regele Ptolemeu al II-lea Philadelphus între anii 280 şi 270 î.e.n., a precizat ministerul într-un comunicat, adăugând că tunelul are o lungime de 1.305 metri şi 2 metri înălţime.
"Lângă templu, arheologii au găsit două capete de alabastru, unul reprezentând o persoană din perioada ptolemeică, din 305 până în 30 î.e.n., iar celălalt reprezentând un sfinx", se precizează în comunicat.
În timpul excavaţiilor şi al cercetărilor arheologice efectuate în tunel s-a constatat că o secţiune a acestuia a fost scufundată sub Marea Mediterană, potrivit documentului.
Arheologul Muhammad Mustafa a declarat pentru Xinhua că seismele şi schimbările climatice au condus la scufundarea multor vestigii antice din Alexandria.
Vasile Diaconu este un nume care pentru pasionații de istorie poate părea familiar, dar nu numai. Pe rețelele de socializare, ultimele descoperiri din domeniul arheologiei și-au făcut simțită prezența datorită acestuia, iar șantierele ultimelor săpături au devenit mai populare în ochii publicului. Diaconu este arheolog de profesie și face parte din echipa Muzeului de Istorie si Etnografie Târgu Neamţ.
Arheologul a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru DC News despre profesia sa și substraturile activității sale. Astfel, sperăm că arheologia nu rămâne doar o activitate de poveste, asociată deseori cu personajul Indiana Jones, ci o carieră cât se poate de practică și, mai ales, plină de satisfacții. Citește interviul AICI
Scheletele soldaților care au murit în bătălia de la Waterloo din Belgia în 1815 au fost dezgropate de arheologi. Experții spun că descoperirile sunt ”incredibil de rare” pe un câmp de luptă napoleonian și sunt în curs de săpături pentru a afla mai multe.
Echipele au găsit rămășițe de oameni și cai în proiectul care a fost reluat anul acesta pentru prima dată din 2019.
”Nu ne vom apropia mai mult de realitatea dură din Waterloo decât acum”, a spus unul dintre directorii proiectului, conform BBC.
Prof. Tony Pollard, director al Centrului pentru Arheologia Câmpului de Luptă de la Universitatea din Glasgow și director arheologic la organizația de caritate Waterloo Uncovered, a fost implicat îndeaproape în săpături.
”Sunt arheolog pe câmpul de luptă de 20 de ani și nu am văzut niciodată așa ceva”, a adăugat el.
Bătălia de la Waterloo a avut loc pe 18 iunie 1815 și a marcat sfârșitul războaielor napoleoniene. O armată franceză sub comanda lui Napoleon a fost învinsă de forțele conduse de britanici, în frunte cu ducele de Wellington, aliată cu o altă armată prusacă condusă de feldmareșalul von Blücher. Istoricii descriu bătălia ca pe un punct de cotitură epic în istoria europeană, care a pus capăt ambiției lui Napoleon de a conduce o mare parte a Europei.
De asemenea, a remodelat relația Marii Britanii cu continentul. Citește mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu