Autorităţile de la Cairo au cerut Statelor Unite să îngheţe averile mai multor membri ai fostului regim egiptean condus de Hosni Mubarak, a declarat, luni, un reprezentant al Departamentului de Stat american.
El a precizat că solicitarea egipteană nu vizează şi averea fostului preşedinte Hosni Mubarak, informează Mediafax.
"Am primit solicitări privind conturile altor foşti oficiali", a afirmat oficialul citat.
Autorităţile de la Cairo au solicitat deja mai multor ţări europene, printre care se numără Germania, Marea Britanie şi Franţa, să îngheţe averile foştilor responsabili ai regimului Mubarak, însă nu au formulat cereri privind bunurile şi fondurile acestuia. Solicitările egiptene urmează să fie discutate marţi, în cursul unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din ţările UE.
Autorităţile elveţiene au anunţat încă de vineri că a decis să blocheze bunurile pe care le-ar putea deţine Mubarak şi membrii anturajului său în Elveţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu