Egiptul, pe urmele Tunisiei. Clădiri publice incendiate și haos în Cairo și Alexandria - VIDEO

Egipt
Egipt

Protestatarii egipteni au incendiat vineri două comisariate de poliţie din Cairo şi sediul guvernoratului din Alexandria, în cea de-a patra zi a manifestaţiilor împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak, care este la putere în Egipt de peste 30 de ani. Poliţia egipteană i-a cerut liderului opoziţiei Mohammed ElBaradei să nu părăsească o moschee în care s-a refugiat după izbucnirea confruntărilor la Cairo, între manifestanţi şi forţele de ordine. Autoritățile au tăiat internetul pentru a îngreuna comunicarea dintre protestatari.

Coloane de fum se ridicau din clădirea guvernoratului din Alexandria, incendiată în urma confruntărilor între poliţişti şi manifestanţi, în timp ce mai mulţi protestatari au forţat intrarea unui comisariat de poliţie dintr-un alt cartier al oraşului. Zeci de persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor de vineri din centrul oraşului Cairo.

Restricţii de circulaţie au fost impuse la Cairo, Alexandria şi Suez, începând de vineri de la ora locală 18.00 (18.00, ora României), până sâmbătă dimineaţă la 7.00, a anunţat televiziunea de stat, citând un decret al preşedintelui Hosni Mubarak. De asemenea, preşedintele egiptean a cerut armatei să asigure securitatea alături de poliţie şi să aplice restricţiile de circulaţie impuse în cele trei oraşe, potrivit televiziunii publice.

Potrivit unor martori, în timpul confruntărilor cu poliţia, vineri, la Suez, a fost ucis un manifestant, ridicând astfel la opt numărul morţilor, în patru zile de proteste. Hamada Labib el-Sayed, un şofer în vârstă de 30 de ani, a fost împuşcat în cap în timp ce poliţia încerca să disperseze miile de manifestanţi care încercau să ia cu asalt comisariatul din oraş. Manifestanţii au incendiat opt maşini de poliţie şi au dat foc postului de poliţie din cartierul Arbayine. Din cauza incendiului, poliţiştii au fugit din clădire, iar manifestanţii au intrat şi au luat armele de acolo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel