Răniții vor trece în Egipt prin punctul de trecere Rafah.
Autorităţile egiptene se pregătesc să primească miercuri 81 de palestinieni răniţi din Fâşia Gaza, bombardată constant de Israel de la sângerosul atac al Hamas din 7 octombrie pe teritoriul israelian, au anunţat marţi surse medicale şi servicii de securitate.
"Echipe medicale vor fi prezente mâine (miercuri) la punctul de trecere (Rafah) pentru a examina cazurile care vin (din Gaza) de îndată ce sosesc (...) şi pentru a stabili spitalele spre care vor fi trimise", a declarat un oficial medical din oraşul egiptean Al-Arich. O sursă de securitate de la punctul de trecere Rafah a confirmat informaţia, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu