Ei sunt finaliștii ”X Factor” de anul acesta! Din ce echipă fac parte

Bella Santiago, Doinița Ioniță, Ioana Bulgaru și Cristian Moldovan sunt finaliștii ”X Factor” de anul acesta! Duminica viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, unul dintre aceștia va deveni câștigătorul marelui premiul ”X Factor” și al premiului în valoare de 100.000 de euro.

Luptă strânsă, seara trecută, în semifinala "X Factor" din acest sezon! Cei opt concurenți și-au pus la bătaie toate atuurile, știind că jumătate dintre aceștia vor pleca acasă până la finalul ediției. Ioana Bulgaru a făcut senzație nu doar cu apariția sa delicioasă, ci și cu o piesă aleasă extrem de bine chiar de ea, în timp ce Finalistul Publicului, Cristian Sandală, a lăsat pentru prima dată să se vadă cu adevărat fiecare emoție pe care o trăiește cu intensitate, în ciuda încrederii pe care o afișează în mod normal.

Alex Stremițeanu, care în prima gală live a fost sufocat de emoție, a fost protagonistul unui moment plin de empatie. În timp ce se pregătea să înceapă să cânte, toți colegii săi au intrat pe scenă și l-au îmbrățișat. "Asta înseamnă colegialitate", a spus emoționată Delia de momentul în care toți concurenții au lăsat rivalitatea de-o parte. La fel de emoționat a fost și colegul său de echipa Carla's Dreams, Cristian Moldovan, despre care juratul consideră că este omul care a crescut cel mai mult din audiții și până acum.

Bella Santiago, momentul de aur al serii


"Momentul de aur al serii", după spusele Deliei, a fost cel al Bellei Santiago, în timp ce despre cealaltă "elevă" a sa, Cristina Vasopol, artista a mărturisit: "A fost senzațional! Te-aș asculta toată ziua și nu m-aș sătura de vocea ta!".

Iar dacă Doinița Ioniță, feblețea lui Vlad Drăgulin, le-a tăiat respirația celor prezenți, trupa Vox a intrat pe scenă cu emoții uriașe din cauza unei răgușeli care nu îi dădea pace Iulianei, solista grupului. Votul telespectatorilor a fost însă cel care a stabilit primii doi concurenți eliminați ai serii: Alex Stremițeanu și trupa Vox. Ceilalți șase concurenți au fost nevoiți să își abandoneze emoțiile și să reia lupta către marea finală "X Factor"! Fiecare dintre ei a interpretat din nou o melodie și tot publicul a fost cel care a făcut departajarea. De această dată, Cristina Vasopol și Cristian Sanda, ambii din echipa Deliei, au fost ultimii doi concurenți care au părăsit competiția. Marea surpriză a fost chiar Cristian Moldovan, care a reușit să aibă cel mai bun moment al său de până acum, cu celebra piesă a trupei Cargo, "Ploaia".

Astfel, Bella Santiago, Doinița Ioniță, Ioana Bulgaru și Cristian Moldovan sunt cei patru finaliști care se vor lupta duminica viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, în marea finală "X Factor" pentru trofeu, dar și pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel