EXCLUSIV  Ela Chaimi, soția românului ținut ostatic: Cum a început coșmarul. Acest detaliu nu părea că are importanță, dar ce a urmat e înspăimântător

Își amintește cu durere de ziua de 7 octombrie. Nu este ușor să fii trezit brusc de sirene la ora 06.30. Imaginți-vă cum este să te culci liniștit, sperând că a doua zi petreci cu familia, iar viața ta să ia o întorsătură incredibilă.

Ela Chaimi a ajuns în România duminică seară, în 29 octombrie 2023. La sosirea pe aeroport, ea a vorbit despre Tal, la care se referă cu „soțul meu iubit”. El a fost luat ostatic de Hamas în Gaza, în 7 octombrie. Este tată a trei copii mici. Ela îi transmite iubirea și speră să fie puternic. Ela Chaimi va sta în România două zile și speră ca autoritățile române să o ajute să-și elibereze soțul. 

„Îmi e destul de greu să-mi amintesc. Dormeam, era 6.30 dimineața și brusc au pornit alarmele aeriene. Suntem obișnuiți cu alarmele aeriene, dar acum era ceva diferit. Soțul meu mi-a spus să mergem în adăpost. Avem trei copii, dintre care doi dorm în adăpost tot timpul, în timp ce al treilea nu. L-am trezit și l-am dus la adăpost. Am aranjat toate camerele pentru a putea dormi. După câteva minute, soțul meu mi-a spus că trebuie să iasă pentru a ne proteja de afară și ne-a lăsat acolo. Apoi s-a întors și mi-a spus să închid ușa deoarece crede că sunt teroriști afară. Am gemeni de 9 ani, iar celălalt are 6 ani. Gemenii sunt băiat și fată”, a povestit Ela Chaimi într-un interviu exclusiv DC News.

Cum a început coșmarul

„Și mi-a spus că ușa de la adăpost este distrusă și nu o pot încuia. Nu părea că are importanță la acel moment, era doar începutul. Am rămas în adăpost, copii au adormit și după 2 ore l-am sunat și l-am întrebat dacă e în regulă. Mi-a răspuns ”sunt bine, dar nu pot vorbi”. Am rămas în adăpost și, deodată, am început să auzim împușcături și atunci ni s-a făcut foarte frică...

Avem un grup de WhatApp cu toate persoanele care locuiesc în kibuts. Kibuțul e o comunitate... Deodată, oamenii au început să scrie pe Whatsapp  că sunt teroriști care au intrat în case și care vor să deschidă adăpostul și împușcă oameni... Oamenii scriau ”Ajutați-ne, vă rugăm” și nu era nimic, nici armată... Nimic. Eram singuri, înspăimântați. Nu pot reface filmul de la început, dar teroriștii intrau din ușă în ușă și erau tot mai aproape de mine.... Părinților mei le-au spart mașina. Toată lumea îi auzea pe teroriști cum discutau în arabă și a fost înspăimântător. Știam că dacă vor ajunge la mine, nu aveam nimic cu care să mă protejez pe mine și copiii mei, așa că am luat un cuțit; am crezut că o să mă pot apăra cu un cuțit, iar copii au început să plângă. Le-am spus că nu puteți să plângeți, trebui să rămâneți tăcuți pentru că, dacă cineva vă aude, va ști că suntem aici.

Conducătorul kibuțului ne-a spus să oprim aerul condiționat. Era o zi foarte călduroasă... și am stat fără să facem vreun zgomot. A fost de la ora 6.30 dimineața, până la ora 21.00. Am stat liniștiți. Am încercat să-l sun pe soțul meu, dar nu a răspuns; i-am scris, dar mesajele nu au ajuns pe telefonul lui. Apoi, seara... Armata a ajuns în jurul orei 14.00 și au început să curețe kibuțul. Apoi, Armata ne-a spus că avem câteva minute pentru a merge la un centru și am rămas acolo peste noapte și în ziua următoare. Noaptea mi-au spus că soțul meu nu se află în kibuț”, a povestit Ela Chaimi.

Părinții ei sunt bine, la fel și frații. Kibuțul a fost construit de bunicii care au rădăcini românești.

Nu se știe nimic despre românul ținut ostatic

„Nu știm nici măcar dacă e în viață sau nu. Nu știm nimic. Copiii întreabă de el. Le e dor de el. Le lipsește tatăl, dar le e dor și de casă, pentru că nu avem un loc unde să locuim acum. Stăm la hotel și s-ar putea să mai dureze cam un an. Cred că cel mai bun lucru pentru ei este să locuiască la prieteni. Nu-mi pot imagina viața cu mine crescându-mi copiii fără tată. Nu-mi pot imagina această situație”, a mai zis Ela Chaimi.

Apel către autoritățile din România

„Cer ajutorul oricui poate ajuta – autorităților, dar și poporului român. Am nevoie de ajutorul vostru. Este unul din rolurile cele mai importante: acela de a-ți proteja proprii cetățeni. Îl vreau înapoi, în brațele mele. Dar drumul e lung și dificil. La acest moment, am nevoie de informații – dacă este în viață... Armata israeliană face totul pentru a da de el, dar la acest moment nu știm dacă este mort sau viu. Dacă e în viață, unde este? Îi dau apă, mâncare: Nu știu nimic din ce se întâmplă cu el”, a mai povestit Ela Chaimi.

Ela Chaimi lucra ca specialist de resurse umane la o companie israeliană. Soțul este inginer mecanic. Este manager într-o fabrică:

„Îi plăcea să lucreze, duceam o viață normală. Pregăteam sandvișuri pentru copii, făceam teme cu ei, duceam o viață normală. Nu aveam conflicte cu nimeni. Eram o familie normală și vrem să continuăm să fim așa.  În acest moment văd un singur lucru - îmi pasă de ce se întâmplă, de război pentru că nu am unde să merg – dar scopul trebuie să fie eliberarea tuturor ostaticilor din Gaza. Toți cei peste 200 de copii și femei să fie eliberați și aduși în Israel”.

Nu se aștepta la un atac din partea Hamas

„Niciodată nu m-am așteptat. Încă nu înțeleg nici acum ce s-a întâmplat. Am nevoie de timp pentru a înțelege motivul a tot ce au făcut. Nu mai e nimic sigur. Totul s-a schimbat. La acest moment, copiii se află în Eilat, un loc sigur, la Marea Roșie. Dimineață, când am plecat, plângeau. Înțelegeau că tatăl lor a plecat și nu se întoarce și poate același lucru se poate întâmpla și cu mama. A fost un moment foarte dificil pentru ei și mă așteaptă să mă întorc”, ne-a mai spus Ela Chaimi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News