Producătorul de energie termică Elcen este pregătit să livreze agent termic locuitorilor Capitalei fără nicio sincopă în această iarnă, însă probleme sunt cu starea tehnică a conductelor Radet, dar şi cu plata facturii de către distribuitorul de căldură, astfel că Elcen riscă să nu mai poate plăti gazele pe care le primeşte de la Romgaz, a declarat, joi, Claudiu Creţu, administratorul special al Radet.
'Elcen şi Radet, amândouă, au intrat în insolvenţă în octombrie 2016. Statul, autorităţile centrale şi cele locale nu şi-au plătit factura de la unii la alţii, s-au adunat penalităţi şi au intrat în insolvenţă. Aceasta înseamnă că au venit administratorii judiciari, medicii, care să rezolve problema pacientului. Suntem în 2019, pacientul este în continuare pe masa de operaţie, din ce în ce suflă mai greu, dar cu toate acestea, din punct de vedere tehnic, Elcen asigură că va asigura în această iarnă, la fel ca şi iarna trecută şi acum două ierni, adică fără niciun sincopă', a spus Creţu, în conferinţa Energia în priză organizată de ziarul Bursa.
Reviziile şi reparaţiile se fac la timp, iar producătorul de energie termică este pregătit în acest sezon să livreze la presiunea pe care reţeaua de energie termică a Bucureştiului o poate susţine. 'În 2016 livram la 5 bari, anul trecut la 3 bari şi acum încercăm să batem normele tehnologice şi să livrăm sub minimul tehnologic', a continuat reprezentantul Elcen, făcând aluzie la starea tehnică proastă a conductelor Radet. 'Dacă reţeaua Radet rezistă la 8 bari, noi putem furniza la 8 bari. Elcen asigură oraşul Bucureşti şi asigură Radet că va livra energie termică fără nicio sincopă. Nu ameninţăm cu nicio oprire. Nu e vorba de un strigăt de alarmă', a adăugat el. Creţu a explicat că, dacă Elcen nu încasează facturile de la Radet, nu poate să susţină mai departe plăţile către furnizorii săi. '
Am spus-o foarte clar, dacă nu încasăm sumele, nu putem plăti gazele de la Romgaz. Romgaz ne-a transmis destule documente prin care ne-a spus că, dacă nu facem plata la timp, ne întrerupe gazul. Ce pot să spun? Dacă Romgaz va da gaze gratis, vom livra şi noi în continuare gratis. Totuşi, ultimele semnale au arătat că autorităţile statului vor găsi soluţii, iar facturile vor fi plătite la timp', a mai spus responsabilul Elcen. În urmă cu o săptămână, administratorul judiciar al Elcen, Sierra Quadrant, a anunţat că va convoca comitetul creditorilor pentru a decide dacă producătorul de agent termic va opri livrarea de agent termic către Radet începând cu luna octombrie, potrivit unui comunicat.
'Ca urmare a refuzului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a plăti subvenţia către RADET, creanţele curente neîncasate de Elcen au ajuns la 217,5 milioane lei, din care 110,3 milioane cu scadenţa de 90 de zile depăşită. În aceste condiţii, vă informăm că Sierra Quadrant va convoca Comitetul Creditorilor Elcen, urmând ca aceştia să decidă dacă Elcen va sista livrarea agentului termic către Radet', potrivit comunicatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu