Marile festivaluri românești din această vară s-ar putea amâna, în condițiile în care atrăgeau zeci de mii de oameni pe zi. Premierul spune că ar putea fi posibile, dar nu înainte de 1 august.
Renate Rozenberg, PR manager Electric Castle, a spus, la Antena 3, că ”Electric Castle, așa cum îl știm noi, un festival de talie internațională, care aduce 20.000 - 30.000 de oameni într-o singură zi, nu-l putem gândi pentru 2021. Am preferat să nu gândim soluții de compromis. Amânarea pentru toamnă nu era o soluție pentru noi. Mai bine mai rămânem un an, deschiși și transparenți față de publicul nostru și măcar vom fi pregătiți ca-n 2022 să oferim acea experiență Electric Castle pe care o știe toată lumea”.
90 de milioane de euro a fost infuzia de capital în anul 2019, bani veniți după 8 zile de UNTOLD și NEVERSEA, în Cluj și Constanța. Directorul de comunicare Untold şi Neversea, Edy Chereji, a declarat, cu privire la 2021, că ”actualmente, cu aceste condiții prezentate, este imposibil să oferi experiența de festival pe care oamenii o așteaptă atunci când se gândesc la Untold și Neversea. Din păcate, sunt câteva aspecte care nu au cum să fie aplicate la orice fel de eveniment”. El susține că niciun organizator de eveniment nu-și va putea asuma să-l pregătească 2-3 luni ca-n ziua evenimentului să nu-l poată organiza, din cauza ratei de incidență, de exemplu. ”Cine și-ar asuma acest risc financiar, cine ar dori să dezamăgească oamenii care așteaptă să vină la un eveniment? De asemenea, distanțarea este imposibil de aplicat la un festival. Avem măsuri care compromit iunie - iulie din perspectiva organizării de evenimente” a afirmat Edy Chereji. El precizează că situația îi obligă să vină cu o soluție pentru Neversea, care ar trebui să fie organizat la începutul lunii iulie. Edy Chereji mizează pe discuțiile și presiunile pe autoritățile decidente și-i amintește premierului Florin Cîțu că a promis că vor putea fi organizate evenimente în această vară.
Premierul Florin Cîțu a afirmat, la Parlament, astăzi, despre organizarea festivalurilor în această vară, festivaluri care nu pot fi organizate astfel încât să asigure distanțarea de 2 metri, că ”Noi vorbeam despre acele festivaluri după 1 august. Ideea era să fie după 1 august. În acest moment, vorbim de tipul de concerte ce se pot face până la 1 august și acestea sunt condițiile luate în calcul până la 1 august. După 1 august putem discuta despre alte evenimente. (...) Am spus din primul moment, și când am discutat la Cluj, și când am discutat pe litoral, și erau acolo reprezentanții celor de la Untold, că putem vorbi despre evenimente mari după 1 august”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu