Electrocasnicele care vor fi interzise de Comisia Europeană, din 2025

Electrocasnicele care vor fi interzise de Comisia Europeană, din 2025 / Foto: Pixabay
Electrocasnicele care vor fi interzise de Comisia Europeană, din 2025 / Foto: Pixabay

Vezi în articol care sunt aparatele electrocasnice care vor fi interzise de Comisia Europeană, din 2025.

Publicitate

Comisia Europeană a publicat noi reguli UE de proiectare ecologică pentru a reduce consumul de energie al uscătoarelor de rufe de uz casnic și a facilita repararea acestora. Noile reguli înlocuiesc ecodesignul actual și vor fi însoțite de o nouă etichetă energetică care se va aplica uscătoarelor de rufe de uz casnic introduse pe piață începând cu 1 iulie 2025. Astfel, noile norme ale Uniunii Europene, publicate miercuri, 22 noiembrie, de Comisia Europeană (CE), presupun, printre altele, că din iulie 2025, nu vom mai găsi pe piață anumite aparate electrocasnice.

Potrivit CE, ținând cont de cele mai recente evoluții tehnologice, pe piață vor fi permise doar uscătoarele de rufe bazate pe tehnologia pompei de căldură. În plus, eticheta energetică a fost modernizată și re-scalată de la un interval A+++ la D la un interval de la A la G. Clasa A se va aplica numai celor mai bune produse din clasă, creând un stimulent pentru producători să dezvolte aparate de înaltă performanță, eficiente din punct de vedere energetic. Producătorii vor trebui, de asemenea, să respecte criteriile de sustenabilitate, care includ obligația de a pune la dispoziția consumatorilor și reparatorilor o listă cu piesele de schimb, adăugând un alt stimulent pentru repararea produselor de uz casnic în loc să le arunce.

Impactul așteptat al măsurii

Măsurile publicate sunt de așteptat să conducă, până în 2040, la economii cumulate de energie și emisii de gaze cu efect de seră de aproximativ 15 TWh și, respectiv, 1,7 milioane de tone echivalent CO2. Aceasta poate fi comparată cu consumul anual de energie electrică a aproximativ 2,6 milioane de vehicule electrice. Eficiența energetică îmbunătățită rezultată din noile măsuri are potențialul de a economisi aproximativ 2,8 miliarde euro pentru consumatori.

Noile reguli urmează să fie supuse unor consultări și unui control extins din partea Parlamentului European și a Consiliului de Miniștri.

Producătorii vor avea o perioadă de tranziție de aproximativ 18 luni pentru a implementa noile măsuri.

Eficiența uscătoarelor cu pompă de căldură

Normele UE privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică a uscătoarelor de rufe de uz casnic sunt în vigoare din 2012 și se dovedesc a fi de succes. Acum există mai multe pompe de căldură pe piață, în mare parte datorită tehnologiei care a evoluat semnificativ în ultimul deceniu și etichetelor energetice actuale ale UE care ghidează consumatorii, precum și economiilor de energie realizate de consumatori în lumina prețurilor ridicate recente ale energiei și criza energetică aferentă.

S-a dovedit că uscătoarele cu pompă de căldură sunt mai eficiente din punct de vedere energetic în comparație cu alte tehnologii. În prezent, în UE sunt utilizate aproximativ 60 de milioane de uscătoare de uz casnic. Adoptarea noilor reguli ar contribui la accelerarea în continuare a vânzărilor de uscătoare de rufe cu pompă de căldură mai eficiente din punct de vedere energetic de pe piață.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel