Lavinia Betea, psihosociolog, istoric și jurnalist, a relatat, la DC NEWS, despre sfârșitul Elenei Ceaușescu.
„Au fost sigur oamenii care au început să își vâneze propriile lor privilegii și poziții, știind cât de prețuită este ea lângă omul care conduce țara. A fost mereu. I s-a lăsat câmp liber. Oarecum ei (nr. - Nicolae și Elena Ceaușescu) și-au împărțit sarcinile încă de la început. Ea se ocupa de casă, el de exterior. Mai departe în 1989 ea se va ocupa de învățământ, de propagandă, de știință, de tehnică, de economie, este primvicepreședinte al Guvernului și mai ales este șefa cadrelor din 1976”, a explicat Lavinia Betea la DC NEWS.
Totodată, Lavinia Betea a povestit spusele Violetei Năstăsescu, cea care a tradus decenii pentru Elena Ceaușescu și care a însoțit-o pe aceasta în aproape toate călătoriile din străinătate.
„Doamna Violeta Năstăsescu spunea că după ce a văzut-o pe Elena Ceaușescu, după ce trecuse prin fața plutonului de execuție, și-a spus că 'n-a ajuns singură acolo'. Este o foarte corectă apreciere”, spune Lavinia Betea care consideră că cei din jurul puterii au contribuit major la situația în care a ajuns Elena Ceaușescu, prin laude extreme, totul pentru a-și urmări privilegiul.
Imaginea sfârșitului
„Mai este un citat. Sunt vorbele unui cioplitor de porți din Maramureș. Un meșter popular și talentat spunea că el l-ar 'face pe Nicolae Ceaușescu urcându-se pe scară, pe ea împingându-l, el dând din mâini către popor și ridicând piciorul când de fapt nu mai avea trepte, dar ea îl împingea în continuare'. Așa s-a întâmplat de fapt. Este o imagine metaforică a sfârșitului”, a concluzionat Lavinia Betea.
Astfel, obsesia de putere și mai ales ruptura totală de realitatea acelor vremuri în decembrie 1989, au fost implementate și de cadrele din jurul ei care își urmăreau interesul, având o contribuție majoră la sfârșitul cuplului dictatorial în fața plutonului de execuție.
Iată răspunsul complet:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu