Elena Cristian, redactor șef la DC Business, a transmis un mesaj în contextul declarațiilor făcute luni de Raluca Turcan.
Publicitate
„Eu am auzit-o pe Raluca Turcan și nu a spus că va fi înghețat anul școlar. A spus că se iau în calcul toate variantele și că înghețarea anului școlar este una dintre ele, dar că este nevoie de o analiză serioasă... Oricât de cârcotașă aș vrea să fiu, nu am cum să scot din context ceea ce s-a spus”, a scris Elena Cristina pe Facebook.
Sunt trei scenarii în privința anului școlar, în contextul coronavirusului, a declarat Raluca Turcan: „Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu