Elena Cristian, despre limitarea plăților cash: Prim-ministrului Ciolacu i s-a întins o cursă

Elena Cristian
Elena Cristian

Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că renunță la măsura restricționării plăților în numerar la numai o zi de la intrarea în vigoare a noilor reguli prevăzute în noile măsuri fiscal- bugetare.

În acest context Elena Cristian, analist DCBusiness, a spus că: ”Întâlnim din nou o situație care evidențiază cât de bine a fost pregătită decizia Ministerului Finanțelor de a restricționa plățile în numerar. Nu este nici prima și probabil nici ultima dată când Guvernul, indiferent de numele său, revine asupra unor decizii fiscale. Totuși, ceea ce pare surprinzător este momentul acestei retrageri, produsă după publicarea în Monitorul Oficial. După ce toată economia s-a agitat, după ce s-au adus în spațiul public numeroase argumente împotriva acestei decizii și după ce băncile au crescut comisioanele în anticiparea unor schimbări iminente.

Analistul a mai spus că: ”În opinia mea, pe care mi-am exprimat-o ori de câte ori a fost posibil, această măsură pare să fi fost adoptată fără documentare corespunzătoare. O analiză atentă ar fi evidențiat cât de puțin pregătită este România în ceea ce privește bancarizarea, în special în mediul rural. Există puține terminale bancare, în special în zonele rurale, puține magazine care au POS-uri și mai puțini comercianți care sunt înregistrați fiscal și declară în mod corespunzător veniturile. Din punctul meu de vedere, această măsură nu s-a adresat exclusiv evazioniștilor, ci mai degrabă celor care sunt onești în afaceri...

Citiți mai departe pe DC Business: https://www.dcbusiness.ro/limitarea-platilor-cash-elena-cristian-a-fost-o-capcana-intinsa-primului-ministru_660443.html?fbclid=IwAR10l4qIb_HkNDaG-eF7uCS3Zxcl9CbQwjUKTaTdJFXsZgI2Mbd-qOeO--g 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel